Poza zilei

11 ani de arhierie pentru Episcopul Ioachim Băcăuanul

PS Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a oficiat, astăzi, 1 mai, la Catedrala Arhiepiscopală “Sf. Cuv. Parascheva” din Roman, slujba Sfintei Liturghii, alături de preoții consilieri și inspectori ai Centrului Eparhial de la Roman, sărbătorind, astfel, și împlinirea a 11 ani de arhierie.

La 1 mai 2000, Prea Sfinţitul Ioachim Băcăuanu, a fost hirotonit arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului, după ce fusese propus de PS Episcop Eftimie și ales în această funcție de Sfîntul Sinod al BOR, încă din anul 1998. Hirotonia întru arhiereu a consemnat înscrierea într-o lungă, ostovitoare și frumoasă, deopotrivă, misiune în această parte a Moldovei, în șirul celor 75 de ierarhi, ce au coordonat activitatea acestei eparhii în cei 600 de ani de atestare documentară. Cei 10 ani de slujire au însemnat sfințiri și resfințiri de biserici, hirotonii de preoți, hirotesii, dar și revigorarea unor activități de mare importanță pentru viața unei eparhii: social-filantropice, misionare, cultural-pastorale și administrative. PS Episcop-vicar Ioachim Băcăuanul s-a îngrijit în mod deosebit de organizarea manifestărilor prilejuite de serbarea a 600 de ani de atestare documentară a Eparhiei Romanului, în 2008. Totodată, s-a ocupat și de organizarea evenimentelor cultural-religioase prilejuite de ridicarea episcopiei Romanului la rangul de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, în 2009, cînd, PF Patriarh Daniel a oficiat și prima sa liturghie în această zonă a Moldovei, înconjurat de un sobor de ierarhi. Pe lîngă așezămintele social-filantropice deschise în ultimii ani la Bacău, Roman, Onești și Moinești, PS Ioachim Băcăuanul s-a îngrijit și de editarea unor volume speciale pentru cele două momente de referință din istoria eparhie. În cei 10 ani n-au lipsit nici vizitele în eparhie, precum și dialoguri și sfaturi duhovnicești date preoților și credincioșilor, ori de cîte ori s-a ivit ocazia. Demn continuator al marilor ierarhi moldoveni, PS Ioachim Băcăuanul continuă, cu timp și fără timp, să ducă mai departe viața acestei eparhii moldove, de a cărui viață duhovnicească, administrativă, culturală și economică, se ocupă, cu binecuvîntarea Sfîntului Sinod al BOR, de cîțiva ani buni.

PS Ioachim Băcăuanul s-a născut la 29 martie 1954, la Stăniţa (Neamţ). La vîrsta de 14 ani a intrat ca frate la Mănăstirea Neamţ, iar între 1972-1980, a fost la Schitul Tarcău. După ce a absolvit Seminarul Teologic din Neamţ (1970-1975), a urmat stagiul militar, timp de 9 luni, la Pleniţa. Între 1976-1980, a absolvit Facultatea de Teologie din Bucureşti. În anul 1980, a fost tuns călugăr la Mănăstirea Bistriţa, naş de botez fiindu-i arhimandritul Ioanichie Bălan. A fost primul călugăr tuns la mănăstirea Bistriţa după 40 de ani de regim comunist. În anul 1985 a fost chemat de Fericitul întru adormire Patriarh Teoctist, pe atunci Mitropolitul Moldovei şi Sucevei, la Centrul Eparhial din Iaşi. În 1990, a fost trimis la studii la Institutul “Saint Serge” din Paris, unde a început doctoratul în teologie, avînd ca îndrumători pe reputaţii teologi Olivier Clement şi Boris Bobrinskoy. După patru ani, în 1994, a susţinut teza de doctorat în limba franceză, cu tema „Îndumnezeirea omului în gîndirea părintelui Dumitru Stăniloae”, prima lucrare de doctorat despre marele teolog român întocmită încă din timpul vieţii acestuia. La Paris a întemeiat şi o mănăstire ortodoxă, la Rosiers, unde a activat ca duhovnic şi îndrumător pentru creştinii din Occident şi, îndeosebi, pentru tinerii sosiţi la studiu în capitala Franţei. 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

News-Roman © 2010-2016 - De 6 ani împreună !
Facebook
error: CONŢINUT PROTEJAT! @ News-Roman.ro . Dacă doriţi un anumit subiect sau poză vă rugăm să luaţi contact cu administratorul site-ului la adresa de email: claudia_matei@yahoo.com . Mulţumim !