Tărâță vrea să-l „altoiască” pe prefect

Relația cel puțin tensionată între președintele Consiliului Județean – Culiță Tărâță și reprezentantul Guvernului în Neamț – prefectul George Lazăr este deja de notorietate, acesta din urmă nepierzând multe ocazii de a-l „șicana” pe șeful administrației nemțene. Nici președintele Tărâță nu stă cu mâna în sân și l-a criticat dur pe prefectul George Lazăr pentru apariția boțită” de la inaugurarea centrului de la Păstrăveni. Președintele Culiță Tărâță s-a arătat neplăcut impresionat de ținuta reprezentantului Guvernului. „Mă abțin să comentez relația cu actualul prefect. Din articolele din presă am rămas impresionat într-un mod neplăcut de atitudine. La eveniment era prezent președintele Parlamentului din landul Bavaria – știut faptul că Germania este una din țările cele mai influente din UE – și Mitropolitul Moldovei. Dacă era copilul meu – și întâmplarea face că a fost coleg cu băieții mei – vă spun sincer că îl altoiam. Nu se poate așa ceva! Trebuie să se le spunem și pe cele bune, și pe cele rele”, a declarat președintele Tărâță. Acesta a refuzat să comenteze și faptul că prefectul Lazăr și-a asumat public ajutoarele pe care de fapt președintele Tărâță le-a adus pentru sinistrații din zona Târgu Neamț, afectați de ploile torențiale de la începutul lunii mai.

 

În ceea ce privește o serie de controale pe la diferite firme din județ, tematice și cu scop clar amendabil, pe care le acuză unii, președintele Tărâță a spus că este „pentru”. „Controalele să le trimită oricând. În calitatea mea, nu mă opun ca la firmele unde am fost acționat să nu fie controlate. Am fost controlat și mă bucur, deoarece, cu ocazia asta se convinge și opinia publică că ne facem treaba„, a mai spus Tărâță.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Facebook
error: CONŢINUT PROTEJAT! @ News-Roman.ro . Dacă doriţi un anumit subiect sau poză vă rugăm să luaţi contact cu administratorul site-ului la adresa de email: claudia_matei@yahoo.com . Mulţumim !