Poza zilei

citatcelebru.ro

Romanul iese în stradă vineri seară

mesaj protestUn mesaj circulă de câteva zile pe Facebook – Romanul iese în stradă. Este vorba de un eveniment, organizat pe pagina comunității Anticancan Romașcan, și care anunță că vineri, 6 noiembrie, de la ora 20.00, romașcanii revoltați de ceea ce se întâmplă în România se pot manifesta, pașnic, în centrul municipiului.

“Romascanii ies in strada. Tu de ce mai stai? Iesim in fiecare zi daca e nevoie. Vineri la ora 20:00 la statuie. Ne vedem acolo!!” este îndemnul făcut de organizatori. Până la această oră 90 de persoane vor participa la eveniment, deși, ieri, erau 400 de oameni interesați, însă evenimentul a fost „resetat” de Facebook.

La eveniment și-au anunțat prezența mai mulți tineri din oraș și nu numai, dar și câțiva politicieni tineri cu care am discutat și care au recunoscut că “așa nu se mai poate”, indiferent de partidele de care este vorba.

În mod normal, cei care organizează astfel de manifestări, chiar dacă sunt pașnice, ar trebui să obțină o autoritzație de la administrația locală. Dar, în astfel de momente în care țara este în doliu și simte nevoia de schimbare, cel mai probabil nimeni nu se va împiedica de birocrație. Oricum, manifestarea va fi supravegheată de jandarmi, pentru a nu se declanșa evenimente neplăcute.

O problemă aparte a Romanului o reprezintă faptul că centrul este traversat de E85 și, în principiu și funcție de numărul participanților, este posibilă o blocare a traficului și nevoia ca agenții de poliție să fluidizeze circulația autoturismelor aflate în tranzit.

De remarcat este faptul că, în ultimele zile, mai mulți romașcani, de toate vârstele și chiar etniile, au aprins candele la Statuie. Acum câteva zile, o familie de rromi, din cei pe care majoritarii îi denumesc “cu fuste”, au aprins mai multe lumânări în memoria celor trecuți la cele veșnice.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Publicitate

News-Roman © 2010-2016 - De 6 ani împreună !
Facebook
error: CONŢINUT PROTEJAT! @ News-Roman.ro . Dacă doriţi un anumit subiect sau poză vă rugăm să luaţi contact cu administratorul site-ului la adresa de email: claudia_matei@yahoo.com . Mulţumim !