Poza zilei

Sala de festivități a Primăriei, „închisă” străinilor

Sala de festivități de la parterul Primăriei Roman va fi modernizată în acest an, a anunțat primarul Laurențiu Leoreanu. Sala nu a fost niciodată reabilitată, scaunele fiind cele din lemn, de pe vremea comunismului, draperiile aceleași, iar tavanul este scorojit aproape pe jumătate din suprafață. Edilul spune că vrea să modernizeze sala, dar după aceasta intrarea se face cu restricții. Mi-am propus de mult timp să modernizez clădirea, dar când sunt școli în care plouă am considerat că este ostentativ să investesc în locul în care muncesc. M-am gândit să mă las la urmă pe mine, deși nu este clădirea mea personală, este a municipalității. Vrem să modernizăm întâi sala de festivități și o vom face chiar în acest an. Vom avea fotolii cu pluș, sisteme audio și video moderne. Dar, nu va mai fi deschisă pentru oricine. Acum, dacă o școală vrea să facă repetiții vine la Primărie. După modernizarea, aici vom permite doar organizarea de spectacole, simpozioane sau conferințe”, a declarat primarul Laurențiu Leoreanu. În sala de festivități au avut în ultimii ani loc și adunări generale ale asociațiilor, dar și alegeri în partide, indiferent că vorbim de PSD, PNL sau PDL. Ba ultima dată, sala a primit „vizita” membrilor Fundației Mișcarea Populară.

Modernizarea clădirii în care funcționează Primăria Roman a început în vremea mandatului fostului primar Dan Cărpușor, când sala de consiliu local a fost reabilitată complet, geamurile au fost concepute cu vitralii, iar sistemul audio și video este de ultimă generație. Când a ajuns primar, Laurențiu Leoreanu a modernizat mai întâi biroul său și al principalilor funcționari. Și holul a fost redecorat cu imagini din realizările edilului. În urmă cu doi ani, de când la Roman a început să-și facă prezența miniștri ai PDL, primarul Laurențiu Leoreanu a scos bani din bugetul și pentru renovarea holului principal.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

News-Roman © 2010-2016 - De 6 ani împreună !
Facebook
error: CONŢINUT PROTEJAT! @ News-Roman.ro . Dacă doriţi un anumit subiect sau poză vă rugăm să luaţi contact cu administratorul site-ului la adresa de email: claudia_matei@yahoo.com . Mulţumim !