Poza zilei

Se scot la concurs 5.416 de posturi în MAI

politia romanaMinisterul Afacerilor Interne (MAI) înregistrează un deficit de personal de aproximativ 17.500 de funcții, lunar ieșind din sistem la pensie aproximativ o mie de lucrători. În aceste condiții, MAI va demara, în perioada următoare, procedurile de scoatere la concurs a 5.416 de posturi. Cele mai multe dintre aceste funcții, respectiv 2.853, sunt destinate Poliției Române, dar vor fi organizate concursuri de angajare în Jandarmeria Română, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General pentru Imigrări, precum și în alte structuri MAI.

Din totalul de posturi scoase la concurs, 1.029 sunt destinate ofițerilor și 4.387 agenților/subofițerilor. De asemenea, 1.396 funcții sunt destinate încadrării de specialiști a căror pregătire de bază nu poate fi asigurată de către școlile MAI.
“Menționăm că din luna ianuarie a acestui an, MAI a demarat un Program de reducere a deficitului de personal, aceasta fiind a patra etapă de angajări și cea mai importantă din punctul de vedere al numărului de posturi scoase la concurs. Până în prezent au avut loc concursuri pentru trecerea din corpul agenților în corpul ofițerilor, angajarea din sursă externă ori reîncadrarea sau rechemarea în activitate a personalului disponibilizat în anii trecuți și, respectiv, încadrarea absolvenților școlilor MAI – promoția 2016. În ultimele luni ritmul ieșirilor la pensie din sistem s-a menținut ridicat, ajungând până la 1.000 de angajați/lună. De la începutul anului, 8.026 de angajați și-au încetat raporturile de muncă”, se arată în comunicatul de presă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

News-Roman © 2010-2016 - De 6 ani împreună !
Facebook
error: CONŢINUT PROTEJAT! @ News-Roman.ro . Dacă doriţi un anumit subiect sau poză vă rugăm să luaţi contact cu administratorul site-ului la adresa de email: claudia_matei@yahoo.com . Mulţumim !