Poza zilei

citatcelebru.ro

Sensul giratoriu de la Dedeman, abia anul viitor

sens giratoriu dedemanDin păcate a trecut și vara până când autoritățile din Roman și cele din Cordun să se pună de acord pentru realizarea sensului giratoriu de la Dedeman. De vină pentru întârziere este administrația din Cordun care s-a opus acestui proiect, astfel încât cei de la Roman au reluat toată procedura și inclusiv obținerea avizelor pentru sensul giratoriu care să nu mai cuprindă palma de teren de la administrația din Cordun.

Acum, toate sunt la locul lor, însă timpul nu mai este favorabil demarării lucrării. Autoritățile spun că anul acesta se poate realiza doar licitația, iar lucrările să înceapă pe curat în primăvara anului viitor.

Conducerea administrației locale va trebui ca, în bugetul pe 2016, să prindă și banii necesari acestei lucrări care trebuie la rândul ei să respecte cerințele unui sens giratoriu de pe un drum european.

Sensul giratoriu de la Dedeman nu este doar un moft al agenților economici care au sedii sau spații comerciale în zonă. Acesta are ca principal scop evitarea accidentelor grave petrecute pe această zonă.

În plus, darea în funcțiune a stației de sortare de lângă Cersanit, care va asigura transportul deșeurilor din toată zona Romanului, va îngreuna și mai mult traficul greu din zonă, iar sensul giratoriu va putea facilita accesul mașinilor de transport gunoi.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Publicitate

News-Roman © 2010-2016 - De 6 ani împreună !
Facebook
error: CONŢINUT PROTEJAT! @ News-Roman.ro . Dacă doriţi un anumit subiect sau poză vă rugăm să luaţi contact cu administratorul site-ului la adresa de email: claudia_matei@yahoo.com . Mulţumim !