DGASPC Neamț caută asistenți maternali profesioniști. “Munca” este plătită

parintiDGASPC Neamț a început acțiunea de recrutare de asistenți maternali, aceștia urmând să devină părinți de profesie pentru copiii cu dizabilități, care în acest moment sunt găzduiți în școlile speciale (centrele școlare pentru educație incluzivă) din Piatra Neamț, Roman și Târgu Neamț.

Copiii în astfel de situații au toți măsură de protecție stabilită de instanțele de judecată sau de către Comisia pentru Protecția Copilului și sunt încadrați în diverse grade de handicap: mediu, accentuat și grav. „S-a luat această decizie în concordanță cu strategia națională și județeană în domeniul protecției copilului și s-a ajuns la concluzia că acești copii s-ar putea dezvolta mai bine într-un mediu familial. În anii anii anteriori nu a existat posibilitatea angajării asistenților după nevoi, posturile fiind blocate dar acum putem face asta astfel încât să încercăm integrarea cât mai multor copii, acest lucru fiind în interesul superior al acestora“, a declartat Criostina Păvăluță, director general al DGASPC Neamț.

Sunt căutate persoane sau familii, din Piatra Neamț, Roman și Târgu Neamț și din comunele limitrofe care doresc să devină asistenți maternali, cei interesați fiind așteptați să își depună dosarele la sediul DGASPC Neamț. Pentru a veni în întâmpinarea lor, Direcția va organiza evaluările și cursurile de pregătire cât mai aproape de domiciliile solicitanților, în cele trei orașe menționate mai sus.

Drepturi şi facilităţi

Pe perioada plasamentului copilului, asistenţii maternali sunt angajați ai DGASPC cu carte de muncă și beneficiază de următoarele drepturi:

-salariu de bază echivalent cu salariul asistentului social cu studii medii

-un spor de 15% pentru încordare psihică şi condiţii de muncă deosebite în care se desfăşoară activitatea;

-un spor de 15% pe toată perioada în care au în plasament cel puţin 2 copii;

-un spor de 25% calculat la salariul de bază, pentru fiecare copil cu dizabilităţi

Minimum 1.100 de lei lunar dă statul copilului cu handicap

Prestaţiile de care beneficiază copilul cu dizabilăți care se află în plasament la AMP: pentru copilul încadrat într-un grad de handicap: alocaţia de stat în cuantum de  200 lei/lunar,  alocaţia de plasament – 900  lei/lunar şi bugetul  complementar  acordat în funcţie de gradul de handicap al copilului.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Facebook
error: CONŢINUT PROTEJAT! @ News-Roman.ro . Dacă doriţi un anumit subiect sau poză vă rugăm să luaţi contact cu administratorul site-ului la adresa de email: claudia_matei@yahoo.com . Mulţumim !