Poza zilei

Romanul, un fel de Ținutul Secuiesc

Primarul Laurențiu Leoreanu a comparat Romanul cu Ținutul Secuiesc, dorind să sublinieze faptul că modificările de pe scena politică nu afectează cu nimic viitorul municipiului. Asta deși au existat voci, chiar și a deputatului Elena Udrea, care au criticat Puterea de la Neamț care ar fi „abuzat” de oamenii de afaceri din județ. Întrebat dacă plecarea PNL de la Guvernare va schimba ceva în „liniștea” din Consiliul Local, edilul spune că e deschis la discuții, mai ales că toată lumea votează pro. „Tot timpul s-a discutat în CL. Sunt consilieri, de la toate partidele, care, atunci când au fost nelămuriri, le-au făcut cunoscute. E firesc să se dezbată. Nu mi se pare că sunt probleme, iar la ultima ședință toate proiectele s-au votat în unanimitate. Acesta este detaliu ce trebuie observat”, a declarat edilul.

Faptul că prefectul județului sau alți șefi de deconcentrate ar putea fi schimbați prin plecarea PNL de la Putere este totuna pentru edil. „Nu mă afectează cu nimic, pentru că nu am pus eu pe cineva în vreo funcție. Noi suntem o enclavă, avem o autonomie, ca Ținutul Secuiesc. Avem obiectele noastre, cum nu ne ajută, nu ne afectează”,  a mai spus edilul.

Revenind la acuzațiile făcute de deputatul Elena Udrea conform cărora oamenii de afaceri din „Opoziție” au fost șantajați de reprezentanții Guvernului în teritoriu, edilul nu a negat acest fapt, dar a dat asigurări că s-a ocupat și nu se mai întâmplă „abuzuri”. „Eu nu am participat la întâlnirea aceea cu oamenii de afaceri. Dar, pe căile mele diplomatice am rezolvat problemele punctual. Când am putut, i-am apărat pe romașcani. Sigur, cu respectarea legii. Am avut discuții și nu i-am lăsat la vicisitudinile vremurilor”, a spus primarul.

 

Foto: Agfa Milenium.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

News-Roman © 2010-2016 - De 6 ani împreună !
Facebook
error: CONŢINUT PROTEJAT! @ News-Roman.ro . Dacă doriţi un anumit subiect sau poză vă rugăm să luaţi contact cu administratorul site-ului la adresa de email: claudia_matei@yahoo.com . Mulţumim !