Elevii au rămas fără două grădinițe

Pentru două grădinițe din Roman, autoritățile locale caută soluții pentru ca ele să funcționeze în aceleași imobile și anul viitor. Grădinița de pe Ion Ionescu de la Brad este revendicată și retrocedată foștilor proprietari, iar imobilul în care funcționează grădinița nr. 12 de pe Cuza Vodă se află într-o stare avansată de degradare. Primarul Laurențiu Leoreanu spune că singurele soluții găsite până acum presupuneau ca elevii să străbată aproape tot orașul până la noul sediu. „Au venit propuneri din partea colegilor pentru a muta cele două grădinițe în fostul dispensar 7. Clădirea este a noastră, are intrare separată și este amenajată. Dar, este mult prea departe de zonele Sucedava – Cuza Vodă – Petru Rareș, pentru a ajunge părinții și elevii aici. Ne-am găndit să menținem anul viitor grădinița din Ion Ionescu de la Brad, iar pentru cea de pe Cuza Vodă am dispus deja un studiu pentru a ști care este starea clădirii”, a declarat edilul.

 

O soluție optimă ar fi mutarea grădinițelor în spațiul în care funcționează acum Clubul Copiilor, la Școala „Roman Mușat” din cartierul Favorit. Însă, lucrările plătite de Ministerul Educației pentru viitorul sediu al Clubului nu sunt încă gata, deși lucrările au început acum doi ani.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Facebook
error: CONŢINUT PROTEJAT! @ News-Roman.ro . Dacă doriţi un anumit subiect sau poză vă rugăm să luaţi contact cu administratorul site-ului la adresa de email: claudia_matei@yahoo.com . Mulţumim !