Tradiții și obiceiuri de Sf. Parascheva

Pe 14 octombrie, credincioşii o pomenesc pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, considerată ocrotitoarea Moldovei, în această zi fiind respectate nenumărate obiceiuri şi tradiţii interesante.

Se fac pomeni pentru morţii care nu şi-au găsit liniştea, au murit fără lumânare sau au fost îngropaţi fără preot. De Sfânta Paracheva nu se spală, nu se coase, nu se calcă şi nu se dă cu mătura. Se spune că există pericolul bolilor de ochi şi durerilor de cap. Bătrânii spun că pot să apară negi la mână. De Sfânta Paraschevanu se mănâncă nuci, castraveţi şi poame în formă de cruce, potrivit dcnews.ro.

Mai mult, se spune că în apropierea zilei de 14 octombrie, Sfânta Parascheva se arată în visele multora, uneori pentru alinarea celor bolnavi sau în suferinţe sufleteşti, alteori pentru a-i dojeni pe cei care fac rău.

În această zi, femeile însărcinate trebuie să împartă bucatele lor copiilor sărmani pentru a avea o naştere fără dureri şi pentru ca Sfânta să le păzească copiii de boală. Mai mult, se spune că persoanele care nu pot avea copii trebuie să se roage la Sfânta Paracheva pentru o minune, pentru a mijloci în fața lui Dumnezeu cauza respectivă.

Cine a fost Sfânta Paracheva

S-a născut la anul 1025, într-o familie evlavioasă şi bogată, dintr-un sat de pe malul Bosforului, numit Epivat, astăzi Selim-Paşa. La numai opt anişori, aflată în biserica satului la Sfânta Liturghie, din citirea Sfintei Evanghelii a reţinut cuvintele Mântuitorului: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia Crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34), şi a înţeles că i se adresează personal, trecând la aplicarea lor practică în viaţa sa de zi cu zi. A început a se ruga lui Dumnezeu ore în şir, unindu-se duhovniceşte cu El, dar mai ales a început să arate mila şi iubirea Lui faţă de cei săraci, cu care Atotputernicul Se identifică, împărţindu-şi şi ea săracilor şi scăpătaţilor hainele ei frumoase şi luminoase. De fiecare dată pleca de-acasă îmbrăcată ca o prinţesă şi se întorcea înapoi îmbrăcată în zdrenţe murdare, ca o cerşetoare, spre marea supărare şi dezamăgire a iubitorilor săi părinţi. Aceştia au ameniţat-o, au pedepsit-o, au şi bătut-o, dar totul a fost în zadar. La treisprezece-paisprezece ani a fugit de-acasă la o mănăstire, fără ca părinţii să o mai afle vreodată. Atât de mult s-a aprins în inima şi-n sufletul ei iubirea dumnezeiască încât avea un singur gând şi un singur dor arzător, care îi stăpânea fiinţa: acela de a urma lui Iisus Hristos, Fiului lui Dumnezeu, în simplitate, în sărăcie, în suferinţe şi în sfinţenie, şi de a fi fiică ascultătoare Părintelui Său. Uitând cu totul de casa părintească, de părinţii care ar fi vrut să o căsătoarească şi de fratele său Eftimie, care mai târziu şi el s-a călugărit şi ajuns episcop, s-a dedicat unor nevoinţe uimitoare pentru vârsta ei. Postea aspru, gustând pâine şi apă doar la două-trei zile; priveghea toată noaptea, făcând rugăciuni cu lacrimi şi multe metanii până la pământ; dormea pe jos şi practica multe alte nevoinţe pusniceşti pe care le practică bărbaţii sfinţi, îmbunătăţiţi. De acolo, la vasta de douăzeci de ani a mers în Ţara Sfântă şi a mai trăit vreme de patru-cinci ani sihăstrită în pustia Iordanului. Aici a suportat frigul, foamea, arşiţa dogoritoare din Orient, dar mai ales multele ispite aduse de către draci. Ştim ce înseamnă aceasta din vieţile multor sfinţi, cu ce îndârjire îi loveşte satan pe acei care se dedică postului şi rugăciunii neîncetate în locuri izolate. Ştim cum pe un mare sfânt cuvios contemporan, Gheron Iosif Isihastul din Sfântul Munte Athos, ani de-a rândul demonii îl băteau fizic, cu bâte şi ciomege, provocându-i răni foarte dureroase pentru timp îndelungat. In aceste dureri, sfinţii sunt mângâiaţi doar de Dumnezeu sau Maica Domnului.

Sfânta Parascheva a suportat şi ea cu tărie aceste răni, dureri şi lovituri, din marea ei iubire pentru Domnul Iisus. Iar El o mângâia cu harul Său şi o iubea pentru curăţia ei feciorelnică, pentru înţelepciunea şi pentru iubirea ei jertfelnică. La doar douăzeci şi patru de ani, Dumnezeu, i-a trimis veste, printr-un înger luminos, că o cheamă la Sine, spre a-i fi mireasă în cămara de nuntă cea cerească. Ingerul i-a spus să se întoarcă în locurile natale şi acolo are să-şi dea sufletul. Aşa a făcut! A mai trăit un an acolo, unde altădată fusese prinţesă, ca o străină cerşetoare. Apoi a murit şi a fost îngropată în cimitirul străinilor. După un timp oarecare, sfintele ei moaşte au fost descoperite în chip minunat, în urma unei vedenii pe care un creştin milostiv, cu numele Gheorghe, a avut-o. Acesta a îngopat în acelaşi cimitir un marinar în acelaşi mormânt, neştiind despre trupul neputrezit şi înmiresmat al Sfintei Parascheva, iar noaptea a văzut-o în vedenie pe sfântă în chipul unei împărătese pline de strălucire cerească, spunându-i: Să duci moaştele mele la loc de cinste,în biserică! Aşa s-a întâmplat, sfintele ei moaşte au stat în Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Epivat o sută şaptezeci şi cinci de ani, făcând nenumărate minuni şi vindecări de boli. In anul 1235 au fost mutate la Tîrnovo, capitala imperiului româno-bulgar, unde de-asemenea au făcut multe minuni. După o sută şaizeci de ani au fost mutate la Belgrad, unde au stat o sută douăzeci şi cinci de ani, de unde în anul 1520 au fost duse la Constantinopol. De aici ele au fost aduse la Iaşi de către domnitorul Vasile Lupu, la anul 1641. Acesta tocmai isprăvise în anul 1639 frumoasa sa ctitorie Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” şi pe propria sa cheltuilă a plătit datoriile Patriarhiei Ecumenice către înalta Poartă, o sută cincizeci de pungi de galbeni, şi apoi încă cincizeci către Sultan, primind moaştele Sfintei Parascheva de la Patriarhie şi permisiunea de la înalta Poartă pentru a le aduce în Moldova.

Sf. Parascheva la Iași

Primirea Sfintei Parascheva la Iaşi a fost făcută cu multă evlavie de către domnuitor, sfântul mitropolit Varlaam şi întreg clerul şi poporul din Moldova.

Aici, la Iaşi, Cuvioasa a stat timp de trei sute şaizeci doi de ani, devenind „Ocrotitoarea Moldovei” şi cea mai iubită sfântă de pe cuprinsul ţării noastre. Aici a făcut şi face cele mai multe minuni, dintre care cea mai mare este desigur cea de la 26-17 decembrie 1888, când în urma unui incendiu, a ars Paraclisul unde se păstrau sfintele moaşte, de la Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi. O mare minune: flăcările au mistuit totul din biserică; s-au topit candelabre, sfeşnice, cădelniţe, chiar şi racla de argint, dar moaştele au rămas neatinse! Ele, spre marea minune şi spre întărirea credinţei credincioşilor, stăteau învăluite în jăratec şi neatinse! Doar lemnul, perna şi veşmintele de sub sfântul ei trup au fost puţin atinse de fum. Martori oculari spun că Sfânta stătea pe jăratec, în mijlocul flăcărilor, ca o împărăteasă pe tron. Dintre multele minuni şi vindecări săvârşite de Sfânta Cuvioasă Parascheva pentru cei care-i cer ajutorul, am aminti doar două.

In anul 1955 o familie din Iaşi avea certuri şi neînţelegere în casă. Intr-o seară, femeia, disperată, a părăsit căminul. Zadarnic au căutat-o soţul şi fiica. Apoi„copila s-a culcat, iar tatăl ei a alergat la Sfânta Parascheva şi s-a rugat cu lacrimi ca să-i întoarcă soţia cu bine înapoi. Ajungând omul acasă, după o oră, bate cineva la uşă. Era soţia! Avea chipul palid şi îngândurat. „Unde ai fost, femeie? Ce s-a întâmplat?” – a întrebat-o soţul. „Diavolul mi-a dat în gând să mă sinucid”, a răspuns femeia. „De aceea m-am aşezat pe linia trenului, aproape de gara Nicolina. Dar la ora 8 seara, pe când venea un tren cu mare viteză, fiica noastră, îmbrăcată în alb, vine la mine, mă apucă repede de mână şi mă aruncă afară de pe linie. Aşa am scăpat de moarte şi de osânda iadului. După ce m-am întărit puţin, am mulţumit lui Dumnezeu că m-a izbăvit de acel cumplit păcat şi m-am întors acasă”. La care soţul a zis: „Femeie, în seara aceasta, la ora 8, fiica noastră dormea, iar eu mă rugam la Cuvioasa Parascheva. Ea era aceea, nu fiica noastră! Eate-a salvat! Să-i mulţumim căte-a salvat de la o dublă moarte, sufletească şi trupească!”. Şi s-au rugat împreună. De atunci a existat multă pace, armonie şi bucurie duhovnicească în acea familie.

A doua este cea întâmplată unui inginer din Iaşi, bolnav de plămâni. Fiind internat în spital pentru operaţie, mama sa se ruga pentru el. Timp de două săptămâni medicii au amânat operaţia, iar apoi au constatat că tumoarea dispăruse în chip miraculos! Atunci i-au spus bolnavului: „Domnule inginer, aţi scăpat de operaţie! Nu mai aveţi nimic, întoarceţi-vă sănătos acasă! Cineva se roagă lui Dumnezeu pentru dumneavoastră…”

 

Informații de pe a1.ro, crestinortodox.ro