Tichete sociale se vor acorda și în 2016
Vești bune pentru persoanele cu handical și pensionarii cu venituri reduse care au beneficiar de programul social de acordare de tichete sociale. Conform primarului Laurențiu Leoreanu, bugetul pe anul 2016 va permite continuarea acestui proiect.
Cel mai probabil, în luna februarie, consilierii locali ar urma să voteze regulamentul de acordare a acestor tichete sociale către pensionarii și persoanele cu handicap cu venituri reduse. Anul trecut, limita maximă de venituri a fost de până la 700 de lei, iar fiecare beneficiar a primit tichete in valoare de 40 de lei pentru achiziția de medicamente și alimente. Tichetele s-au acordat în patru tranșe.