Impresii din prima zi de școală

 Pe vremea mea, acum deja mulți ani, începutul anului școlar era cam acum. Și nu prea. Toți știam cărei clase aparțineam și unde trebuia să ne așezăm în faimosul ”careu”. Azi, pentru prima dată după mulți ani, am participat, ca jurnalist, la prima zi de începere a școlii. Cu emoții, recunosc, dar și cu critici, pertinente sau nu, la ceea ce înseamnă noua generație, școala sau oficialitățile. Dar și cu impresii frumoase, pentru că… oameni suntem.

Pe vremea mea….

Astăzi am participat la trei manifestări, primele trei, de la Danubiana, via Vasile Sav cu destinația finală, pentru mine, Miron Costin.

Spuneam că, pe vremea mea, totul era aranjat. Nu țin minte ca primarul sau notarul să fi venit să ne vorbească, și eram la o “școală din cea bună”. La careu ni se spunea care este clasa și ce modificări s-au făcut peste vară. După care intram în clasă, ni se dădeau manualele și ni se explica, pe scurt, ce va urma. Și cam atât, dar și acest atât era plin de emoție.

O singură dată s-a făcut careul altfel. Eram prin clasa a VI-a și o fată, cred că din clasa a VIII-a, era dispărută, iar părinții ei veniseră la școală să întrebe dacă cineva dintre noi a văzut-o sau știe ce I s-a întâmplat. Ceva vreme mai târziu, fata a fost găsită moartă, la Ecluză, violată de niște derbedei și legată, într-un sac, cu o piatră mare pentru a o ține la fundul apei.

De fapt, am mai fost la un careu, în clasa a III-a, când un coleg de-al meu, din motive necunoscute, dar care cred că țin de problemele familiale, venise băut la școală. Pentru vârsta lui era practic în comă alcoolică. Am fost scoși toți afară din clase, ne-am aliniat în careu, și colegul nostru, Agache era nunele lui de familie, a fost dat ca exemplu negativ. Nu a fost răstignit, dar ni s-a spus că așa nu este bine. Și, credeți-mă, că am ținut minte. Nu rușinea de pe fața lui, pentru că nu era conștient de ce I se întâmplă, nici rușinea să se vorbească despre tine în școală, ci cuvintele care, curat și frumos rostite, au fost o lecție de viață despre bine și rău, rostită în lumea mea, cea a copiilor.

Pe vremea noastră…Pe cuvintele lor

Astăzi, din defect profesional, am fost mai atentă la ce au vorbit cei care au vorbit, cum s-au organizat și cine sunt elevii.

Recunosc că la Colegiul Danubiana, la prima oră a dimineții – 8, toată lumea era strânsă. Oficialitățile nu au întârziat. Copii cu floricele, ceva părinți și câțiva profesori. Nimeni nu ieșea în evidență.

Discursurile, în schimb, sunt aceleași, la fiecare început de an, pentru oficialități. Primarul Laurențiu Leoreanu a ales, de data aceasta, ceva legat de religie, fiind Sărbătoarea Crucii, îmbinată cu Iorga, Nicolae Iorga. Dan Manoliu, vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț, a ales varianta simplă – ai carte, așadar ai parte și importanța instituției școlii în societate. Discursuri greoaie, părerea mea, inclusiv pentru elevii clasei a XII-a, pe care-i interesează mai mult dacă au manuale, dacă pot ieși din ultimul an fără corijențe și dacă, cel mai important, trec examenul acesta de Bac sau nu?!

Recunosc că am apreciat faptul că Leonard Vacaru, directorul Colegiului, a avut grijă, în ciuda faptului că este membru PSD, fost președinte al PSD Roman, să aprecieze, la rândul său, ceea ce a făcut Primăria Roman pentru unitatea pe care o conduce. Nimic despre Guvern sau CJ. Poate nu a fost timpul sau momentul.

Degringoladă

Cuvântul preferat al colegei mele – Flora Ordean – este degringoladă, indiferent despre ce eveniment vorbește. Cam așa aș traduce și eu situația de la Vasile Sav, acolo unde, când au venit oficialitățile, elevii stăteau pe garduri, pe bănci, nicidecum în renumitul careu. Odată ce au venit oficialitățile, au început și pregătirile celor de-ai casei. Directorul Dan Zaharia, cu state vechi, s-a pierdut în fața copiilor, s-a bâlbâit, a încercat să se impună în fața adolescenților, iar după câteva minute de rererere-organizare a reușit să înșire elevii, cei care îi râdeau în față că măcar acum uncționează microfonul, pentru că, se pare, cu un an înainte, nu a funcționat și…instituția s-a făcut de râs.

Primarul Leoreanu și-a urmat discursul, precizând și subliind, la rândul său, că stația audio merge anul acesta, după care a venit Dan Manoliu. Acesta din urmă nu a ratat ocazia să laude Guvernul PSD, partid din rândurile căruia face parte. A urmat la microfon consilierul local Iulia Havrici, cea care, în ciuda emoțiilor, a exprimat în cuvinte vii mai mult mesaj pentru cei prezenți. Și pentru că primarul Romanului trebuie să aibă ultimul cuvânt, vorbele lui Manoliu despre realizările Guvernului, l-au determinat să vorbească despre trusourile pe care el și Consiliul Local Roman le-au oferit în acest an școlar.

Nu avem cu ce, avem cu cine

Cea de-a treia deschidere de an școlar am petrecut-o la Colegiul Tehnic Miron Costin. Superbă așezare. Fiecare clasă avea desenată partea sa din careu, fiecare profesor conducea coloana, pentru oficialități s-a amenjat o intrare și doi tineri le așteaptau cu pâine și sare. La boxe se auzea melodia Ani de liceu. Pentru fiecare clasă era „angajat” un fel de vornicel, care avea menirea să-I conducă pe elevi în noile clase. Majoretele erau și ele pregătite de deschiderea anului școlar. Iar trupa de teatru, de o scenetă. Incredibil de frumos.

Păcat că microfonul a mers din când în când.

Probabil că peste tot în unitățile de învățământ au mai fost astăzi sincope, poate unii nu au avut curent, poate alții nu au avut cuvintele la ei, poate unii au vrut să mai doarmă două ore dimineață, dar, per total, școala înseamnă viitor.

Cine merge la școală ajunge departe!

Claudia Matei