Romașcanii au scăpat de penalități de 6,2 miliarde de lei

Romașcanii care au depus cereri pentru a beneficia de Legea 175/2010 au scăpat de o mare povară și anume de penalitățile la datoriile istorice la întreținere, pe apă și canal. Societatea AcvaServ a încheiat procedura de înregistrare a tuturor actelor, iar în urma acestor date reiese faptul că 707 romașcani au îndeplinit condițiile cerute de legislație și le vor fi șterse penalitățile.  

În total, cei 707 beneficiari vor scăpa de penalități în valoare de 620.104, 89 lei. La finele lunii august, aproape 40 de romașcani nu-și completaseră dosarele, însă acum numărul celor care au pierdut dreptul de a beneficia de această lege este sub 15.

Chiar și cu această sumă ștearsă din dreptul penalităților, societatea AcvaServ mai are de recuperat de la romașcani numai penalități în sumă de aproape 23 de miliarde de lei vechi, la care se adaugă și datoria de bază. Datornicii vor fi acționați în judecată.

Lista cu fiecare beneficiar al legii 175 / 2010 va face obiectul unui proiect de hotarare local, acesta urmând să fie înaintat consilierilor locali în ședința ce se anunță a fi programată pentru săptămâna viitoare.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Facebook
error: CONŢINUT PROTEJAT! @ News-Roman.ro . Dacă doriţi un anumit subiect sau poză vă rugăm să luaţi contact cu administratorul site-ului la adresa de email: claudia_matei@yahoo.com . Mulţumim !