Femeia bănuită că și-a tranșat soțul a fost reținută (VIDEO)
Astăzi, 16 septembrie, romașcana Ana Zaharia, bănuită că și-a omorât și tranșat soțul, a fost reținută pentru 30 de zile. La ora 14.30, magistrații de la Tribunalul Neamț au luat decizia larestării preventive a femeii, măsură pe care Ana Zaharia a contestat-o deja.
Urme de lovituri pe capul victimei
De ieri, de când a fost descoperită macabra crimă, au ieșit la iveală informații noi. În acest moment nu se știe exact cum a fost ucis Gheorghe Zaharia, bărbatul femeii, dar primele concluzii ale autopsiei arată că acesta ar fi fost lovit în cap de mai multe ori. Reamintim faptul că femeia nu a plecat și cu capul soțului în sacii menajeri. Capul a fost găsit, învelit în plastic, într-o găleată dintr-o debara, la percheziția din locuința celor doi, situată pe strada Mihai Viteazu din municipiu.
Problemele medicilor legiști sunt legate, în primul rând, de faptul că organele interne ale bărbatului nu au fost decoamdată găsite. Nici organele genitale.
Istoria evenimentelor
Potrivit procurorilor de la Parchetul Tribunalului Neamţ, femeia, în vârstă de 64 de ani, fostă profesoară, acum pensionară, a fost surprinsă de camerele de luat vederi de la o benzinărie din Roman, urcând cu trei saci într-un autocar spre Iaşi la ora 00.55, în noaptea de luni spre marţi.
Ea a ajuns în jurul orei 01.30 în oraşul Târgu Frumos, luând apoi un taxi din locul în care a lăsat-o autocarul spre piaţă. Taximetristul a fost cel care, simțind mirosul ciudat, a anunţat o patrulă a Poliţiei Locale, iar poliţiştii au găsit-o pe femeie în momentul în care arunca sacii în tomberoanele din apropierea pieţei.
Povestea femeii nu se leagă
Craniul a fost trimis la Iaşi, la Institutul de Medicină Legală, pentru autopsie. În locuinţa familiei Zaharia nu au fost găsite organele interne ale bărbatului, anchetatorii verificând canalele şi tomberoanele din preajma locuinţei.
Inițial, femeia a spus că bagajele îi fuseseră trimise de o persoană din Bucureşti şi că trebuia să le transporte la Roman, fără să ştie ce conţin, însă, pentru că a adormit în microbuz, a coborât la Târgu Frumos. Totuși, pe camerele de luat vederi sunt susprinse imagini ale Anei Zaharia care se urcă într-un autobuz și nu pare deloc să fie adormită sau să nu știe ce cară în cei trei saci menajeri.
Cum arată Ana Zaharia
Colegii de la TvM Neamț au reușit să surprindă imagini cu Ana Zaharia în momentul în care era adusă la audieri. Femeia pare să nu recunoască faptul că și-a omorât soțul și chiar îi răspunde jurnalistului: “Crezi că faci glume deștepte?”
Antena 3, la Roman
Astăzi, pe parcursul mai multor ore, jurnaliștii de la Antena 3 au fost prezenți la Roman, la locuința familiei Zaharia din cartierul Mihai Viteazu. Aceștia au prezentat declarațiile vecinilor care, înspăimântați de crima produsă, au solicitat azi prezența preoților, pentru a alunga duhurile rele.