Prima prioritate: niciun copil invizibil!

fantana copilPrefectul judeţului, Ioan Vlad Angheluţă a participat, astăzi, 16 septembrie,  la conferinţa de închidere a Proiectului demonstrativ „Prima prioritate: niciun copil invizibil!”, finanţat de către Reprezentanţa UNICEF România.

Scopul proiectului a fost de a contribui la creşterea impactului politicilor de protecţie socială şi sănătate asupra celor mai săraci şi excluşi social dintre copiii şi familiile vulnerabile, iar unul din obiective: dezvoltarea capacităţii actorilor locali din mediul rural de a furniza servicii integrate, bazate pe comunitate, eficace şi eficiente.

„Acest proiect a ajutat comunităţile locale să ajute într-un alt mod „copiii invizibili”, mai ales prin dezvoltarea măsurilor de prevenţie a abandonului familial. Niciun copil nu e bucuros să fie instituţionalizat, să devină „invizibil”. El vrea să trăiască în familia lui chiar dacă la un centru are condiţii mai bune. De aceea trebuie lucrat mai mult la prevenţie, la găsirea de soluţii pentru a evita acest fenomen, să folosim expertiza UNICEF în domeniu şi mai ales  să accesăm fonduri comunitare”, a spus prefectul judeţului Ioan Vlad Angheluţă în deschiderea întâlnirii.

Proiectul „Prima prioritate: niciun copil invizibil!” a fost desfăşurat în 8 judeţe, printre care şi judeţul Neamţ, a vizat situaţia copiilor ‘invizibili’ care în familiile, comunităţile şi societăţile lor, ies din atenţia guvernelor, donatorilor, societăţii civile, mass-media şi chiar a altor copii, principalul obiectiv fiind creşterea accesului acestora la servicii sociale. Proiectul demonstrativ a urmărit o schimbare de paradigmă în ceea ce privește organizarea și furnizarea serviciilor la nivel comunitar, mai ales în zonele rurale dezavantajate, prin implementarea unui model de pachet minim de servicii, care este concentrat pe prevenirea vulnerabilităților.

În cadrul întâlnirii s-au prezentat: rezultatelor obţinute în cadrul proiectului demonstrativ „Prima Prioritate: Niciun copil invizibil!”; aplicaţia şi platforma online Aurora, ca instrument de identificare vulnerabilităţi, monitorizare şi management de caz; promovarea posibilităţii de implementare progresivă a serviciilor comunitare de bază prin identificarea unor oportunităţi de finanţare prin fonduri structurale sau alţi finanţatori (fonduri norvegiene, elveţiene).

Proiectul a fost implementat din anul 2011  şi a avut ca parteneri  la nivel judeţean: Instituţia prefectului judeţul Neamţ ; Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ, Direcţia de Sănătate Publică Neamţ şi primăriile comunelor: Bahna, Boghicea, Români şi Săbăoani (beneficiare ale proiectului).

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Facebook
error: CONŢINUT PROTEJAT! @ News-Roman.ro . Dacă doriţi un anumit subiect sau poză vă rugăm să luaţi contact cu administratorul site-ului la adresa de email: claudia_matei@yahoo.com . Mulţumim !