Ioan Chelaru, primul președinte al Academiei de Științe Juridice
Ieri, 15 decembrie, la sediul Uniunii Juriștilor din România, a avut loc prima adunare generală a Academiei de Științe Juridice din România (A.Ș.J.R.), președinte fiind ales senatorul romașcan – avocat Ioan Chelaru.
”Prin înfiinţarea Academiei de Științe Juridice din România s-a reuşit un prim pas către coagularea competenţelor juridice din toate domeniile dreptului şi din toate profesiile juridice, în scopuri ce ţin de înfăptuirea statului de drept. Conform atribuţiilor stabilite de lege, A.Ș.J.R. are un rol crucial în contextul evoluţiei procesului legislativ accelerat din zilele noastre. Este nevoie, mai mult decît oricând, de o implicare mai puternică, ce include un nivel înalt de competenţă în evaluarea fenomenelor juridice, în gândirea integrată a acestora. În procesul elaborării actelor normative, al creaţiei juridice în general, se simte foarte acut nevoia participării unor specialiști consacraţi ai dreptului, care să furnizeze evaluări, puncte de vedere şi opinii juridice. De asemenea, un obiectiv central al A.Ș.J.R. este promovarea, dezvoltarea, sprijinirea şi protejarea ştiinţelor juridice şi a învăţământului superior juridic sub toate formele. Deopotrivă, va susţine, potrivit atribuţiilor ce i-au fost conferite prin lege şi statut, colaborarea şi comunicarea dintre profesiile juridice. Pornesc cu speranţă și încredere pe acest drum și le mulţumesc tuturor celor care şi-au adus aportul la punerea bazelor Academiei de Științe Juridice din România”, a declarat avocatul Ioan Chelaru.
Componența primei structuri de conducere a A.Ș.J.R. este următoarea:
Președinte: dr. Ioan Chelaru.
Vicepreședinți:
prof. univ. dr. Ioan Leş;
prof. univ. dr. Brânduşa Ştefănescu;
prof. univ. dr. Dan Claudiu Dănişor;
prof. univ. dr. Tudorel Toader;
prof. univ. dr. Bogdan Ciucă.
Secretar general: prof. univ. dr. Ovidiu Predescu.
Conform legii de înființare, A.Ş.J.R. recunoaşte Academia Română ca fiind cel mai înalt for naţional de consacrare ştiinţifică şi colaborează cu Parlamentul României, Guvernul României, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Ministerul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Consiliul Legislativ, Curtea Constituţională, cu instituţiile şi organizaţiile ştiinţifice academice, de cercetare şi învăţământ juridic, din ţară şi din străinătate, şi cu organizaţiile profesionale ale juriştilor.