SCM Petrotub cere 720.000, consilierilor li se propune suma de 600.000 de lei
La fel ca și în cazul echipei de handbal, suma cerută de echipa de fotbal SCM Petrotub de la bugetul local pentru anul viitor a fost diminuată.
Sport Club Municipal – Petrotub Roman solicită alocarea sumei de 720.000 lei din bugetul local, necesară pentru acoperirea cheltuielilor necesare participării clubului S.C.M. – Petrotub Roman în Liga a III-a unde clubul participă cu 2 grupe de 2 juniori (D, E) în competiţiile organizate la nivel judeţean de A.J.F. Neamţ pentru anul 2016.
Și de data aceasta, semnatarul proiectului – primarul Laurențiu Leoreanu propune “spre aprobare domnilor consilieri, finanţarea activităţii sportive a clubului S.C.M. Petrotub Roman, echipă de fotbal în Liga a III-a de Fotbal, cu suma de 600 mii lei, astfel cum va fi prevăzut în bugetul local consolidat”.