43 de firme închise de Primăria Roman
Până în decembrie, autoritățile locale competente pe linia de control al activității desfășurate în unitățile de alimentație publică vor continua verificările. Primele controale, demarate chiar dinainte de teribilul incendiu din clubul Colectiv din București, au reliefat faptul că și la Roman mulți agenți economici nu respectau mai nimic din ceea ce spune legea.
Primarul Laurențiu Leoreanu spune că a oferit noi termene pentru intrarea în legalitate, în sens contrar nemaifiind permisă desfășurarea activității. Controalele s-au efectuat în echipe mixte, cu specialiști pe ceea ce înseamnă protecția împotriva dezastrelor, dar și cu reprezentanți ai Direcției de comerț și ai Poliției locale.
Conform datelor prezentate de oficialități, 43 de firme nu aveau documente în regulă pentru funcționare și au fost închise, dar s-au găsit foarte multe alte nereguli și în ceea ce privește respectarea legislației pe protecția împotriva incendiilor.
Cele 43 de firme închise au termen până la finele acestei luni să intre în legalitate atât cu actele de funcționare, cât și cu avizele de la principalele societăți de furnizare de servicii. Măsurile au control fost înăsprite, mai ales după incidentul din clubul Colectiv care, la fel ca multe alte baruri și restaurante din întreaga țară, nu dețineau autorizațiile necesare pentru a oferi siguranță clienților.