Accidente în Roman și zonă
Luni, 16 noiembrie, două accidente s-au produs în zona Romanului. Unul a avut loc pe strada Tineretului, iar un altul în comuna Ion Creangă. Două minore au fost accidentate.
Primul accident a avut loc în jurul orei 12.45, pe strada Tineretului. Conform polițiștilor, un bărbat de 69 de ani, din Traian, a lovit cu mașina o minoră de 12 ani, din Poienari,ce se afla în traversarea străzii pe marcajul pietonal. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
Tot în jurul orei 12.50, o altă minoră de 8 ani, din Ion Creangă a fost accidentată de un autoturism condus de către un băcăuan de 45 de ani, în timp ce aceasta s-ar fi angajat în traversarea drumului fără să se asigure. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a reieșit că acesta nu se afla sub influența alcoolului.
În ambele cazuri, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.