Poza zilei

Arhiepiscopia Romanului a strâns 150.000 de lei pentru sinistrați

Arhiepiscopia Romanului și Bacăului a strâns suma de 150.000 de lei pentru ajutorarea familiilor afectate de inundații.

În urma colectelor din bisericilor parohiale și a depunerilor bancare făcute în conturile Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, s-a strâns suma de 150.000 de lei. De asemenea, pentru sinistrații din Eparhia Romanului a fost repartizată suma de 100.000 de lei. Banii adunați vor fi  folosiți după 1 septembrie, pentru construcția de case familiilor rămase fără adăpost, efectuarea lucrărilor de reparații și achiziționarea de materiale de construcții, precum și pentru achiziționarea de aparatură – electrocasnică. Conform declarațiilor reprezentanților Arhiepiscopiei, ajutorul se va oferi în urma anchetelor sociale ce se vor efectua de Biroul de Asistență Socială al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului și la care vor participa și preoții parohi din zonă. „Mulțumim tuturor celor care s-au implicat în ajutorarea persoanelor afectate şi anul acesta de revărsarea nemiloasă a apelor. Deși durerile sunt mult mai mari decât le putem noi mângâia, fapta bună în sprijinul familiilor sinistrate reprezintă un act de solidaritate, care poate susţine speranţa că necazurile vor fi depăşite. Acolo unde faptei bune i se adaugă rugăciunea, Dumnezeu vine să înmulţească roadele bune ale sufletului nostru. Dumnezeu să binecuvinteze jertfa şi să îmulţească darul donatorilor, miluitorilor, sprijinitorilor celor în nevoi!”, este mesajul transmis de conducerea Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

News-Roman © 2010-2016 - De 6 ani împreună !
Facebook
error: CONŢINUT PROTEJAT! @ News-Roman.ro . Dacă doriţi un anumit subiect sau poză vă rugăm să luaţi contact cu administratorul site-ului la adresa de email: claudia_matei@yahoo.com . Mulţumim !