Constantin Iacoban nu mai este președinte al UNPR și nici al Consiliului Județean
Ieri, 19 ianuarie, Uniunea Națională pentru Progresul României a făcut cunoscut Instituţiei Prefectului faptul că nemțeanul Constantin IACOBAN, consilier în Consiliul județean Neamț, a pierdut calitatea de membru al Uniunii Naționale pentru Progresul României.
Astfel, UNPR a solicitat prefectului constatarea încetării de drept a mandatului de consilier județean şi declararea ca vacant a locului lui Constantin Iacoban. “ Potrivit prevederilor art. 9 alin. (2) lit. „h1” din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, calitatea de consilier județean încetează de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, printre alte cazuri, şi în situaţia pierderii calităţii de membru al partidului politic pe a cărui listă a fost ales. Pentru cazul prevăzut la art. 9 alin. (2) lit. „h1” competenţa de constatare a încetării mandatului şi de declarare ca vacant a locului respectiv aparţine prefectului, după cum se prevede la art. 12 alin. (3) din acelaşi act normativ”, se arată în comunicatul emis de Prefectură.
În acest sens, tot ieri – 19 ianuarie – a fost emis Ordinul Prefectului nr. 11/2016 privind constatarea încetării de drept a unui mandat de consilier județean, respectiv, a lui Constantin IACOBAN.