Consilierul local PNL George Lazăr: Parcul Municipal, Parc de distracții

Consilierul local liberal George Lazăr a răspuns invitației făcută de News-Roman de a veni cu precizări legate de activitatea din Consiliul Local Roman, precum și propunerile sale pentru îmbunătățirea gradului de viață al romașcanilor. Una din viziunile acestuia despre dezvoltarea orașului este cea legată de amenajarea în Parcul Municipal Roman a unui parc de distracții.

1. De ce ați ales să fiți consilier (cum ați ajuns pe lista consilierilor locali)?

Sunt înscris în PNL din 2006. La alegerile locale din 2008 mi s-a propus această funcție. Am acceptat, deoarece am considerat că sunt o persoană tânără, care ar putea aduce o viziune modernă asupra dezvoltării orașului. Mi-am dorit să pun umărul la acest lucru și cred că experiența mea din anii de studiu, din Iași, și locurile pe care le-am vizitat în străinătate îmi permit să vin cu proiecte care, dacă sunt puse în practică, să aducă modernismul în zona noastră. În plus, îmi doresc să fac o carieră în politică, iar pentru a ajunge sus, trebuie să o pleci de jos, să vezi mai întâi care sunt problemele din oraș pentru a le rezolva pe cele de la nivel regional sau național.

2. Care considerați că este cel mai important moment din activitatea din Consiliul Local de până acum și de ce?

Unul din proiectele la care am ținut foarte mult și a fost pus în practică este cel legat de reabilitarea termică a blocurilor. Cheltuiala care ar trebui să revină familiilor pentru anveloparea blocurilor este suportată din bugetul local pentru cei ale căror venituri sunt de până la 350 de lei. Inițial, proiectul meu prevedea scutirea de plata contribuției a tuturor romașcanilor, însă bugetul local nu-și permite să suporte o astfel de cheltuială. În orașe precum Sibiu sau Cluj, scutirea se aplică oricărui cetățean, indiferent de veniturile pe care le deține. În acest fel, aspectul orașului este îmbunătățit, iar cheltuiala cu întreținerea scade la jumătate. În același timp, lucrările nu mai sunt condiționate de cei care nu au bani și care, astfel, blocau întregul proiect. Măsura nu este una social-democrată, așa cum am spus unii. Reducând costurile întreținerii, cu banii economisiți oamenii îi vor cheltui pe bunuri sau servicii, iar firmele își vor crește încasările și, la rândul lor, vor aduce bani la buget. Este un lanț important, în care toată lumea câștigă.

Un alt proiect la care eu am adus un amendament este cel legat de taxa de 1 la mie din cifra de afaceri, taxă specială pentru susținerea culturii, sportului și a bisericilor. La propunerea mea, romașcanilor cu profesii liberale li s-a redus cuantumul taxei de la 100 de lei pe lună la 40 de lei pe lună.

3. Aveti un proiect pe care doriti sa-l propuneti, în nume personal sau al grupului politic, pentru municipiul Roman. Care ar fi acesta?

Am două proiecte personale care cred că ar dezvolta repede și pe termen lung orașul. Unul vizează amenajarea în Parcul Municipal a unui parc de distracții, cu activitate atât iarna, cât și în anotimpul cald. Romanul este un nod important între Bacău-Iași și Piatra Neamț, la care se adaugă sutele de mii de familii din comunele arondate municipiului. Un Parc de distracții la Roman, singurul din Moldova, ar fi un punct important de atracție. Am ieși din anonimat și, printr-un parteneriat public-privat, am aduce venituri importante la bugetul local.

Un alt proiect ar fi acela de a se înființa, la nivelul municipiului, un fond de solidaritate. Să fie fixată o taxă care să fie achitată de cei care locuiesc la blocuri, iar banii să fie folosiți pentru izolarea termică a blocurilor. În câțiva ani, blocurile ar fi reabilitate și cu un aspect plăcut, iar oamenii ar avea de plătit mai puțin la întreținere, astfel încât vor putea, cu banii economisiți, să-și satisfacă alte nevoi. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Facebook
error: CONŢINUT PROTEJAT! @ News-Roman.ro . Dacă doriţi un anumit subiect sau poză vă rugăm să luaţi contact cu administratorul site-ului la adresa de email: claudia_matei@yahoo.com . Mulţumim !