dr mihaela banu

Zvonuri despre demisia managerului Spitalului

dr mihaela banuAstăzi, 21 septembrie, conducerea Primăriei Roman a negat existența vreunei demisii din partea managerului medical al Spitalului Municipal de Urgență Roman, doctorul Mihaela Banu.

Zvonurile precum că medicul Banu, fostul manager general al unității sanitare, și-ar fi depus demisia, vineri, pe masa directorului economic al Spitalului au fost infirmate de primarul Laurențiu Leoreanu: “Eu nu cunosc absolut nimic despre vreo demisie. Nu mi-a adus nimeni demisia, nu a fost înregistrată. Până la urmă, demisia este un act unilateral. Nu e nimic spectaculos și nici nu este o catastrofă. Când o să știu ceva concret, vă voi aduce la cunoștință”.

Situația managerului Mihaela Banu a fost una încurcată în ultima perioadă, mai ales după ce aceasta nu s-a înscris la concursul pentru ocuparea funcției. După acel moment, conducerea Primăriei Roman a lămurit situația juridică a medicului. Primarul Laurențiu Leoreanu a explicat că funcția de manager general a fost preluată de managerul medical – doctorul Oana Onu, iar Mihaelei Banu i s-a mai permis să rămână pe funcție de conducere, dar doar ca interimar pe medical, manadatul interimar ca manager general expirând după momentul neprezentării la concurs. Doctorul Mihaela Banu a declarat ulterior în presă că este în continuare manager general, ceea ce a iscat o “brambureală”. Săptămâna trecută, primarul Laurențiu Leoreanu a explicat, din nou, cum stau lucrurile – Mihaela Banu este manager medical și doctorul Oana Onu – manager general, asta deoarece cea din urmă a susținut concursul pentru director medical și este, practic, „manager cu acte”.

Conform declarațiilor oficialilor, Mihaela Banu mai are timp să se gândească asupra susținerii sau nu a concursului care să-i ofere legitimitate.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Facebook
error: CONŢINUT PROTEJAT! @ News-Roman.ro . Dacă doriţi un anumit subiect sau poză vă rugăm să luaţi contact cu administratorul site-ului la adresa de email: claudia_matei@yahoo.com . Mulţumim !