Poza zilei

În caz de dezastru, scapă doar 15.000 de romașcani

În cazul unui dezastru, Romanul are la dispoziție ma multe adăposturi construite la subsolurile blocurilor, însă acestea ar salva doar o mică parte din populație. Prioritate o au femeile și copiii. Ultimele adăposturi constuite „ca la carte s-au ridicat în anii 1981-1982.

Încă de pe vremea comunismului, când s-au construit blocurile din Roman, acestea au fost prevăzute cu subsoluri care să permită adăpostirea în caz de dezastru. În 2010, în Roman locuiesc circa 70.000 de locuitori, peste 20.000 fiind plecați în străinătate. Chiar și așa, adăposturile construite până în acest moment oferă protecție pentru doar 15.000 de locuitori. „La nivelul municipiului nostru există 12 adăposturi speciale de protecție civila, ce pot găzdui 1.220 de persoane. Acestora li se adăuga 114 adăposturi în subsoluri tehnice. Menționam faptul ca o serie de agenți economici  de pe raza municipiului au adăposturi de protecție civila in gestionare, acestea  având capacitatea de a proteja aproape 300 de persoane. 

Toate aceste obiective de protecție civila pot proteja in situațiile speciale pentru care sunt prevăzute peste 15.000 de persoane. Administrația locala a manifestat un interes constant pentru buna funcționare a acestora, fiind asigurate măsurile în vederea îndeplinirii acestui obiectiv”, a declarat Constantin Cudalb, purtător de cuvânt al Primăriei Roman.

Colonelul Ioan Nițică, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț, a declarat că ultimele adăposturi construite datează din anii 1981-1982, motivul opririi construcțiilor fiind lipsa banilor. „Din păcate, constucția de adăposturi înregistrează un ritm lent. Ultimele adăposturi, care oferă protecție nu numai împotriva unui atac armat, dar și al unei eventuale poluări, au fost ridicate în jurul anilor 1981-1982. Motivul a fost acela că aceste adăposturi ridicau costurile de construcție a blocurilor cu 5%, astfel încât la 20 de adăposturi construite, se mai putea ridica în loc un bloc. Adăposturile sunt construite, în principal, pentru a oferi protecție în caz de conflict armat, însă cele de la subsolul blocurilor oferă o izolare și în cazul unei poluări, fiind dotate cu sisteme de filtre pentru aer. Este drept că, în ultimii ani, și agenții economici au construit astfel de adăposturi, însă ele oferă doar protecție împotriva unui eventual conflict”, a explicat colonelul Ioan Nițică.

Totuși, prin absurd, în caz de dezastru, specialiștii spun că prioritatea de acces în aceste adăposturi o au copiii, femeile și bătrânii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

News-Roman © 2010-2016 - De 6 ani împreună !
Facebook
error: CONŢINUT PROTEJAT! @ News-Roman.ro . Dacă doriţi un anumit subiect sau poză vă rugăm să luaţi contact cu administratorul site-ului la adresa de email: claudia_matei@yahoo.com . Mulţumim !