Poza zilei

Proiect pentru datornicii săraci

Primarul Laurențiu Leoreanu a apelat la colegii săi din PDL pentru a modifica articolul 49 din Legea 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari. Mai exact, edilul Romanului vrea să ofere o facilitate prin care proprietarii cu datorii și care le achită să scape de plata penalităților.

„După alineatul 3 al articolului 49 din respectiva lege, e introduc aliniatele 4-7 cu următorul cuprins. (4) Proprietarii care își achită integral cotele de contribuție la cheltuieilile asociațiilor de proprietari în termen de șase luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi vor fi scutiți de la plata penalităților generate de suma restantă cu titlul de bază. Prin cotele de contribuție la cheltuieilile asociațiilor de proprietari se înțelege datoria cu titlu de bază fără suma rezultată din penalități. (5) Prevederile alin (4) se aplică și chiriașilor care dețin spațiu locativ în baza unui contract de închiriere cu autoritățile administrației publice locale, centrale sau cu orice instituție a statului. (6) Prevederile alin. (4) și (5) se aplică familiilor ale căror venit net minim lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, nu depășește suma de 1.000 de lei. (7) Sumele cu titlu de penalități datorate către asociațiile de proprietari, anulate conform prezentei legi, vor fi anulate și din obligațiile contractuale existente între asociațiile de proprietari și societatea furnizoare de servicii. Acest proiect de lege este o măsură compensatorie ce vrea să vină în sprijinul familiilor defavorizate. Amendamentul la lege a fost susținut și de Asociația Municipiilor din România” , a declarat primarul Laurențiu Leoreanu.

Introducerea celor patru aliniate este un proiect susținut de PDL în Parlamentul României. Pe lista semnatarilor se numără 23 de parlamentari democrat liberali, printre care Elena Udrea, Roberta Anastase, Alin Popoviciu sau Cezar Preda.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

News-Roman © 2010-2016 - De 6 ani împreună !
Facebook
error: CONŢINUT PROTEJAT! @ News-Roman.ro . Dacă doriţi un anumit subiect sau poză vă rugăm să luaţi contact cu administratorul site-ului la adresa de email: claudia_matei@yahoo.com . Mulţumim !