Poza zilei

Stăpânii de câini riscă amenzi de 300 de lei, dacă nu respectă noua lege locală

Primarul Laurențiu Leoreanu a inițiat un proiect de hotărâre ce prevede reguli clare pentru stăpânii de câini de companie. Pe lângă obligativitatea ca patrupedele să aibă microcip dacă sunt scoase la plimbare, stăpânii trebuie să aibă la ei și mătură, lopățică și pungă de unică folosință sau pungă și mănuși de unică folosință. În sens contrar, stăpânii ar putea risca amenzi de până la 3 milioane de lei vechi.

Microcip pentru câinii de companie

Regulamentul va fi prezentat consilierilor locali, în ședința de luni, 31 martie. Dacă aceștia își vor da acordul, atunco stăpânii câinilor vor avea mai multe obligații de respectat înainte să iasă la plimbare cu cel mai bun prieten al omului pe stradă.

Astfel, proprietarii câinilor au obligația să identifice și să înregistreze animalele în Registru de evidență a câinilor cu stăpân (RECS) în termen de 90 de zile de la fătare sau înainte de vânzarea, donarea cu titlu gratuit sau scoaterea în spații publice a acestora. Proprietarii cu câini de peste trei luni au obligația de a identifica și înregistra animalele în RECS până la 1 ianuarie 2015 sau înainte de vânzarea, donarea, vaccinarea contra rabiei sau scoaterea în spații publice a acestora.

Stăpânii care locuiesc la casă trebuie să-i țină legați și să nu le dea voie să iasă pe domeniul public. Săpânii care locuiesc la bloc trebuie să fie atenți că patrupele să nu deranjeze vecini, să nu murdărească sau să deterioreze spațiile de folosință comună și să curețe sau să repare zonele stricate de câine.

La plimbare în lesă, eventual și cu botniță

Câinii pot fi scoși la plimbare doar cu botniță (pentru câinii periculoși) și în lesă. Toți câinii mai mari de 6 luni vor fi vaccinați contra turbării în fiecare an. Deținerea și creșterea câinilor în curțile de folosință comună se face numai dacă se pot ține permanent în țarcuri sau padocuri special amenajate.

„Persoanele care scot câinii la plimbare, pe domeniul public sau privat al municipiului, au obligația să dispună de obiectele necesare pentru strângerea și curățirea dejectelor fiziologice ale acestora. Prin obiectele necesare păstrării curățeniei se înțelege fie ca proprietarul să aibă asupra sa mătură,

lopățică și pungă de unică folosință, fie pungă și mănuși de unică folosință. Se interzice intrarea persoanelor însoțite de câini în săli de spectacole sau sport, ștranduri și instituții publice, precum și în alte locuri unde este interzis accesul cainilor. Fac excepție , câinii de însoțire ai persoanelor cu dizabilități și câinii de serviciu ai agenților aflați în misiune”, se arată în regulament.

Sancțiunile sunt între 100 și 300 de lei, dar în regulament este specificat clar că „Prezenta propunere nu îşi propune sancţionarea deţinătorilor de animale de companie, ci doar să asigure cadrul legal în vederea exercitării unor drepturi și respectarea unor obligații de către deţinătorii de animale de companie„.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

News-Roman © 2010-2016 - De 6 ani împreună !
Facebook
error: CONŢINUT PROTEJAT! @ News-Roman.ro . Dacă doriţi un anumit subiect sau poză vă rugăm să luaţi contact cu administratorul site-ului la adresa de email: claudia_matei@yahoo.com . Mulţumim !