Scrisoare pentru politicieni

Dragi politicieni de toate neamurile – chiar și pentru cei de neam prost,

Vă scriu în speranța că veți citi, veți analiza, veți memora și veți înțelege o dată și pentru ultima oară că nu ar trebui să sunați jurnaliștii pentru a-i înjura, amenința, intimida și, mai nou, blestema. Nu pentru că nu este frumos, politicos, de bun simț, ci pentru că: “Fiți inteligenți! Nu fiți ca toți Ionii și Ioanele”. Aveți opinii pertinente, scrieți-le, poate puteți fi și jurnaliști și politicieni. Invers am mai văzut mai des și mai cu succes.

Printre oameni și medici

Primul pas în presă l-am făcut prin 2000, apoi m-am dus la școala de jurnalism pentru că am considerat că este important să mă specializeze, să învăț din istoria și greșelile celorlalți, să înțeleg care e scopul unui jurnalist și, în final, cu dorința personală de a reuși, vreodată, să vă povestesc în scris cum numai Geo Bogza o făcea.

Am învățat unele lucruri, altele nu mi-au plăcut, altele nu le-am înțeles, ca la orice școală. Iar în timpul acesta, am făcut practică și nu m-am plictisit niciodată și nu mi-am trădat meseria sau cititorii așa cum voi, politicienii, de atâtea ori ați trădat politica, cetățenii și idealurile lor.

Mai întâi, i-am întâlnit pe oamenii simpli, pe cei care-i întrebam, pe stradă, despre viața lor, despre politică, despre cât e kilu de cartofi în piață, despre lucruri obișnuite-simple, ca noi toți. Apoi, am făcut cunoștință cu sistemul sanitar din Roman. Ohoo, Doamne, ce vremuri! Atunci medicii nu erau doar șpăgari și sistemul nu era doar praf și pulbere. Medicii ne iubeau, ne chemau, ne povesteau idealuri, ne arătau cazuri, ne învățau, se bucurau de noi. Dimineața citeau ziarul, la prânz ne mai dojeaneau pe holuri pentru că “parcă nu am scris atât de bine” pe cât se putea sau se dorea. I-am și supărat pe medici, când, într-o zi, am scris și despre șpagă. N-a fost rău, dar nici prea bine. A fost un moment real, în care fiecare și-a spus opinia. Iar șpaga se dădea și se mai dă.

Jurnaliștii din tun

Prin 2006, am ajuns să cunosc administrația locală. Printr-un abuz pe care eu nu l-aș permite pentru că nu-l (mai) suport (pe el, abuzul), unei colege i-a fost ridicată acreditarea în Primăria Roman. Chiar dacă a fost abuz, târziu am înțeles că întotdeauna carnea de tun mai trebuie schimbată. Si așa am ajuns eu să explodez de câte ori trebuia. Pe altarul jurnalismului m-am sacrificat de zeci de ori. Apoi, treptat, am înțeles că fiecare trebuie să-și joace rolul său. Pe atunci, Primăria Roman era condusă de fostul primar Dan Cărpușor. Nu era conferință de presă care să nu înceapă cu citirea textelor semnate de mine, analizarea lor și sfatul dat colegilor: “Așa nu!”. Spuneam că fiecare cu rolul lui. Al meu era ba să fiu intimidată, ba rușinată, ba jignită, dar cu timpul s-a terminat cu zâmbetul meu pe buze și acumularea mea de cunoștințe care să-nu mai permită să fiu în primele trei ipostaze. Și mă bucur că a fost așa, pentru că iar am învățat, chiar dacă nu toate momentele mi-au plăcut. Am înțeles că jocurile de culise se făceau, la fel ca în politică, departe de oamenii simpli ca mine. Și, măcar pentru a nu mă da bătută, am început să întreb și să învăț administrație publică. Și însuși primarul Dan Cărpușor “mi-a facilitat” accesul la informații, nu știu motivele, dar am avut șansa să fiu “mai inteligentă!” Și am învățat și pot spune că știu acum administrație locală mai multă decât peste majoritatea politicienilor, mult mai mult decât știu consilierii locali chiar. Și nu este vorba de o lipsă de modestie, ci e un privilegiu de care am înțeles că trebuie să profit. Am fost așa – inteligentă, pentru că am fost nevoită, dar motivele scuză scopul!

Politicienii pleacă, presa rămâne

Pe la alegerile din 2008, am avut “șansa” să cunosc trei oameni care făceau campanie electorală pentru un candidat. Și cam pe atunci am realizat cu ochii largi și gura la fel cum este cu manipularea, cum politicienii sunt învățați să mintă, mai frumos sau mai jegos, cum ceea ce se scrie poate fi fix real, important este cum îl scrii, cum îi vinzi pe politicieni. Am învățat că totul este un teatru, mai ales în politica voastră. Noi cumpărăm biletele, voi ne oferiți o piesă de doi lei, reeeditată de cele mai multe ori, și voi vă construiți pavaje cu stele pe mormintele muritorilor de rând.

Mult mai târziu m-am întrebat dacă presa trebuie să facă o cronică a piesei de teatru sau să fie critică, să încerce să o îmbunătățească – din exterior bineînțeles – să schimbe regia, dialogul și chiar personajele de pe scenă. Da, trebuie! Pentru că cine crede, dintre dvs – politicienii, măcar pentru o secundă, că presa trebuie doar să privească și să aplaude, ori își asumă șuturile în fund, ori nu sună publicul pentru a-l certa că nu a râs la glumele proaste. Fiți inteligenți!

Din 2008 și până acum au trecut șapte ani și nu i-am petrecut acasă. I-am petrecut destul de des, poate mai des – chiar și din patru în patru ani – și prea mult printre dvs. Trei ani și un pic nu existați pentru noi, presa. Când se apropie alegerile, veniți, ne adulmecați, ne spuneți prostii mai mari decât casa, pe unele le înghițim, chiar și fără salata de bani, dar noi vă știm. Apăreți și dispăreți. Noi rămânem tot aici, pentru că oamenii, simpli sau nu, trebuie să vă cunoască, cu bune și cu rele. Dar, dacă toți jurnaliștii din țară am scrie toate relele pe care le faceți: toată carnea pe care o puneți în tun pentru scopul vostru – atunci voi nu ați mai exista deloc. Poate nici noi, dar întotdeauna vor exista pe stradă oameni supărați că roșiile costă, în acest an, mai mult decât anul trecut. Probabil tot din vina voastră.

Fiți ca voi! Fiți inteligenți!

Concluzia: În toți acești ani, am primit zeci de telefoane. Nu am fost înjurată niciodată în față, dar am stat la masă cu voi când îi înjurați pe alții – și cu alții sigur ați făcut la fel cu mine, am fost dată afară din instituții ale statului, am fost amenințată, jignită și azi am fost, din nou, blestemată. Pentru o opinie personală, dar reală. Nu am să dau numele persoanei care a făcut și acest pas. Nu este vorba o persoană, ci despre cum voi, politicienii, pricepeți – dar nu vreți să înțelegeți, că VOI poate ați cumpărat presa, dar asta nu vă permite să o și puneți iar la tocat, pe tun sau la baiț. Fiți inteligenți! Trimiteți drept la replică, argumentat bineînțeles. Respectați măcar cu presa legea, legea nu vă minte, pentru că voi o faceți! Să bocim mai puțin, să fim realiști mai mult. Fiți ca voi! Fiți inteligenți!

Claudia Matei