colectare selectiva

Colectarea selectivă este obligatorie

colectare selectivaDeși despre colectarea selectivă a deșeurilor se vorbește de mai bine de șase ani, Romanul și întreaga țară nu stă deloc bine la cantitatea pe care Uniunea Europeană ne-o impune. Românul este încă obișnuit să arunce toate deșeurile la un loc, ceea ce, în câțiva ani, va atrage după sine amendarea localităților unde cantitățile selectate nu respectă solicitările de protecție a mediului.

Angajamentul României faţă de Uniunea Europeană este ca, până în anul 2020, ţinta pentru deşeurile generate de gospodăriile populaţiei şi reciclate să fie de 50%, în condiţiile în care, astăzi, procentajul ajunge la maximum 15%. Și la Roman vor trebui să fie luate măsuri de educare a populației.

Primarul Laurențiu Leoreanu recunoaște faptul că, la nivel de municipiu, cantitățile selectate sunt mulțumitoare, dar asta prin grija instituțiilor, în special a școlilor, și nu a fiecărui locuitor în parte.

Conducerea Primăriei Roman spune că stația de transfer de lângă Cersanit nu va putea practic să selecteze deșeurile pe care romașcanii le-au aruncat de-a valma. Selecția trebuie să se facă din căminul fiecăruia.

Rezultatele unui studiu arată că, în mediul urban, populaţia separă, în containerele dedicate o cantitate de 8,4 kg din totalul deşeurilor reciclabile generate. Restul se regăsește în masa de deşeuri colectate în amestec şi trimise spre staţiile de sortare şi depozitele de deşeuri. Totodată, cele mai multe deşeuri reciclabile identificate de către cetăţeni sunt cele de hârtie, urmate de cele de plastic şi de cele de sticlă. Autorităpțile atrag atenția că, încetul cu încetul, fiecare locuitor trebuie să se obișnuiască să respecte aceste norme.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Facebook
error: CONŢINUT PROTEJAT! @ News-Roman.ro . Dacă doriţi un anumit subiect sau poză vă rugăm să luaţi contact cu administratorul site-ului la adresa de email: claudia_matei@yahoo.com . Mulţumim !