Poza zilei

citatcelebru.ro

Viceprimarul Lucian Micu, acuzat de incompatibilitate

lucian micu2014Viceprimarul Lucian Micu (UNPR) a intrat în atenția Agenției Naționale de Integritate (ANI), conform unor surse din presa județeană, fiind acuzat de incompatibilitate pentru că deține în același timp funcția de membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal de Urgență Roman. Viceprimarul spune că a respectat legea.

Conform celor de la Realitatea Neamțeană, Lucian Micu ar fi avut pe numele său depusă o plângere la Instituția Prefectului vizavi de starea de incompatibilitate, plângere transmisă mai apoi la Agenția Națională de Integritate. Asta spune presa, iar viceprimarul Lucian Micu spune că informațiile le știe de la jurnaliști, nu din surse oficiale: “Am luat la cunoștință, prin intermediul presei, despre o plângere făcută la Prefectură, care a înaintat ulterior dosarul la ANI. Aștept să mi se comunice situația de la ANI, probabil că sunt supus evaluării, iar în funcție de concluzii – voi ști ce am de făcut”.

Viceprimarul Lucian Micu spune că “buba” pleacă de la faptul că deține și funcția de membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal de Urgență Roman: “Se susține, din ce am înțeles, că există un articol de lege care spune că funcția de viceprimar este incompatibilă cu cea de membru în Consiliul de Asministrație la la o instituție publică. Din ce cunosc și am discutat și cu juriștii Primăriei, pe Legea 95/2006 privind reforma în sănătate, nu este prevăzut faptul că Spitalul este o instituție publică. Dar, până la urmă toate acestea sunt de competența ANI și aștept concluziile”.

Legat de vreo eventuală demisie din Consiliul Local, mai ales că doi membri ai echipei de aleși au plecat în ultimele două luni, Lucian Micu spune că își dorește să își ducă până la capăt mandatul. Despre alegerile din 2016, numai de bine: “Nu am luat în calcul o eventuală candidatură, mă voi consulta cu colegii, prietenii și familia și voi decide. Acum mă canalizez și toată atenția mea este îndreptată spre a finaliza acest mandat și spre a obține cât mai multe rezultate în echipa de la conducerea Primăriei Roman”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Publicitate

News-Roman © 2010-2016 - De 6 ani împreună !
Facebook
error: CONŢINUT PROTEJAT! @ News-Roman.ro . Dacă doriţi un anumit subiect sau poză vă rugăm să luaţi contact cu administratorul site-ului la adresa de email: claudia_matei@yahoo.com . Mulţumim !