Nemțean ucis în accidentul din Ungaria

14 români au murit şi alţi doi au ajuns în stare gravă la spital în urma unui grav accident rutier produs pe o autostradă din Ungaria. Un TIR încărcat cu lemne s-a ciocnit violent de un microbuz plin cu români. Printre oamenii care au murit se află şi trei copii, iar una dintre victime este din Neamț.

UPDATE 13.00: Oamenii legii spun că accidentul s-a petrecut după ce şoferul unui autocamion a adormit la volan şi a intrat cu maşina pe contrasens, unde a lovit un microbuz înmatriculat în judeţul Argeş.Accidentul s-a produs pe autostradă, în jurul orei 23.30, la jumătatea distanţei dintre localităţile Mako şi Szeged. În urma accidentului şi-au pierdut viaţa 14 români care se aflau în microbuz. De asemenea, şoferul camionului şi un pasager aflat în microbuz au fost răniţi, fiind transportaţi la spitalul din Szeged, a precizat Gheorghe Moldovan.

În accident au fost implicate două autovehicule conduse de români, un TIR care venea dinspre Arad şi se îndrepta către Budapesta şi un microbuz care venea de la Valencia, cu destinaţia Bucureşti. Şapte dintre victime sunt din judeţul Giurgiu. O altă persoană care şi-a pierdut viaţa este din Piteşti, iar o alta este din judeţul Neamţ. O altă victimă este din Alexandria. Vom reveni cu detalii

Foto; Antena 3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Facebook
error: CONŢINUT PROTEJAT! @ News-Roman.ro . Dacă doriţi un anumit subiect sau poză vă rugăm să luaţi contact cu administratorul site-ului la adresa de email: claudia_matei@yahoo.com . Mulţumim !