1 Decembrie la Roman, ce nu prea se spune sau…scrie

1 dec 1Azi, și Romanul a sărbătorit Ziua Națională a României. Poate nu toți cei prezenți în Piața Roman Vodă Mușat simt românește, poate mulți nu știu însemnătatea zilei, poate unii au venit doar pentru a face un selfie cu drapelul sau pentru a mânca tradiționala fasole cu cârnați și a bea tradiționalul rachiu, dar, în mod sigur, romașcanii au ieșit în număr mare la sărbătoare.

Totul s-a desășurat fără incidente, deși am văzut cu toții că, în Ținutul secuiesc, a existat un pericol real la tot ce înseamnă neamul românesc. La Roman nu au existat tentative de atentate, nu s-au huiduit, ci s-a aplaudat. Totuși, unele lucruri parcă nu au fost la locul lor.

ÎPS Ioachim a venit în acestă zi în mijlocul comunității, gătit cu cele preoțești și a stat cu oficialitățile, în timp ce preoții „obișnuiți” au oficiat ceremonialul religios. Ciudat cu adevărat a fost momentul în care protopopul a fost cel care a citit mesajul IPS Ioachim, deși acesta, cum spuneam, se afla la doi pași distanță.

1 dec 2Politică s-a făcut mai puțin în această zi, câteva scăpări având doar deputatul PNL Mugur Cozmanciuc, de altfel singurul parlamentar din județul Neamț prezent la manifestări. De exemplu, senatorul Ioan Chelaru s-a mulțumit doar a trimite, încă de duminică, un comunicat de presă referitor la simbolistica zilei. Elena Udrea nu a mai participat la aceste manifestări de la alegerile din 2012.

Nici din partea Prefecturii nu a venit nimeni în urbea mușatină. În schimb, la manifestări a fost prezent și ministrul secretar de stat Alin Antochi, dar care nu a vorbit.

Coroana de flori aparținând Primăriei Roman a fost depusă de o tânără și un domn mai în vârstă, îmbrăcați în costume tradiționale.

Primarul Laurențiu Leoreanu a depus doar coroana din partea administrației locale, nefăcând parte și din coloana echipei PNL care, la rândul ei, a depus o coroană.

Poate cea mai lungă coloană oficială la depunerea de coroane a fost a PSD-ului (peste 40 de oameni).

Surse oficiale spun că prezența primarului Laurențiu  Leoreanu la momentul în care se salută Garda de Onoare este „în afara” cutumelor legate de legea Armatei și protocol, salutul fiind dat doar de Instituția Prefectului sau de reprezentantul Garnizoanei. Asta în condițiile în care edilul a făcut acest lucru de fiecare dată.

În timp ce oficialitățile au ținut “spiciurile”, un copil, evident super drăgălaș, dar lăsat nesupravegheat, a făcut paradă.

Au lipsit mulți consilieri locali, din toate partidele.

Foto: MV Production.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Facebook
error: CONŢINUT PROTEJAT! @ News-Roman.ro . Dacă doriţi un anumit subiect sau poză vă rugăm să luaţi contact cu administratorul site-ului la adresa de email: claudia_matei@yahoo.com . Mulţumim !