Ori nu știi politică, ori te lași de scris, ori le faci de dragul de a…fi
De-a lungul timpului, dar mai ales în campaniile electorale, mi-am permis, nu neapărat ca și cunoscătoare, mai mult ca ascultătoare/cititoare, să emit păreri despre cum e bine și cum nu este. După cum spuneam într-un articol de opinie anterior, nu am căzut de acord cu mulți oameni, dar sper ca din ce în ce mai mulți oameni să cadă de acord cu mine într-o singură privință: Ori nu știi politică, ori te lași de scris.
Ai talent sau nu ai….
Am văzut, zilele acestea, vreo doi copilași gingași din Roman cântând, dar, credeți-mă, eu nu am ureche muzicală, iar ei, repet – din punctul meu de vedere – nu au deloc voce. Poate dacă erau ai mei, gândeam altfel, deși îmi doresc să nu fiu atât de “abstractă” vreodată.
Cam așa este și în politică. Sunt oameni făcuți pentru a face politică, pentru a le întoarce pe toate părțile, a da în spate și în față, și a rămâne acolo. Sunt și oameni care încearcă și pentru care am tot respectul, și eu am încercat să cânt. Mie nu mi-a ieșit.
Azi am citit un interviu cu și despre politicianul Dan Manoliu, președinte al PSD Roman și vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț. Un om despre care am scris, când trebuia și când era, de bine, pentru că așa era, așa am simțit că era normal.
Ce-i în mână nu-i minciună sau cum…
Azi, nu voi scrie de rău despre romașcanul Dan Manoliu, dar voi critica modul în care s-a realizat un interviu cu acesta.
Nu am citit tot, cum nici dvs nu faceți asta, de cele mai multe ori. Am citit titlul: SANSA O AU CEI CARE PROPUN LUCRURI POSIBIL DE REALIZAT.
Și am citit finalul, foarte important: “Ce șanse dați PSD și candidatului său în apropiatele alegeri?
- Este normal ca lupta să se ducă pentru a câștiga alegerile locale (și nu numai, și cele parlamentare), dar șansa cea mai mare o au cei care se dovedesc mai credibili și care propun lucruri posibil de realizat. Ei bine, la capitolul acesta lucrăm noi acum, iar rezultatele nu se vor lăsa așteptate prea mult”.
Dragii mei politicieni, mai buni și mai răi, vă aduc aminte despre niște propuneri venite de la alți politicieni de/despre care ne-am prăpădit de râs, cum ar fi microhidrocentrala de pe râul Moldova. Am râs în hotote, ne-am dat ghionturi, ne-am bătut joc și…. acum o privim, așa cum este ea, așa cum legislația făcută în România ne permite să profităm de ea, așa cum Moldova cam seacă de la an la an, dar voi, cei din PSD, ați spus că nu se poate face și, iaca, s-a făcut…
La întrebarea “Ce șanse dați PSD și candidatului său în apropiatele alegeri?” răspunsul meu – dacă eram, evident, în locul intervievatului – ar fi fost: „Cât timp va curge apă pe Moldova”. Măcar atât, dacă nu un răspuns de sef de partid de genul: „101% are șanse”. Și nu trebuia să mai întreb publicul sau să sun un prieten.