Fermele zootehnice pot fi cumpărate la preţuri de nimic

Deputatul nemţean Victor Surdu (PSD) a făcut public faptul că, prin Legea 23/2010, se oferă o şansă importantă domeniului zootehnic, cu predilecţie celor care vor să investească în amenajarea de ferme, dar nu au bani. Legea are în vedere punerea în valoare a construcţiilor zootehnice nepopulate, prin aceea că dă şansa crescătorilor de animale să folosească gratuit aceste spaţii şi chiar să le cumpere, la preţuri sub valoare

Fostul ministru al agriculturii a declarat că în zona Neamţ sunt circa 11 astfel de centre, dar există interes şi din partea cetăţenilor. „Avem mai multe astfel de construcţii zootehnice, cum ar fi Staţiunea de la Cordun sau ferma de la Girov. Există oameni interesaţi de a dezvolta acest domeniu, au cu ce să populeze aceste ferme, dar care nu au bani să le cumpere.  Legea prevede ca, după cinci ani, dacă o persoană foloseşte ferma păstrându-i destinaţia, poate să o cumpere. Preţul de achiziţie este 5% din valoare, dacă a demonstrat că cinci ani a folosit-o zootehnic”, a precizat deputatul Victor Surdu. Acesta susţine că una din şansele importante ale României de a se dezvolta vizează mediul rural şi investiţia în agricultură. Conform declaraţiilor parlamentarului, în România este suficient un număr de circa 600.000 de oameni, cu tot cu serviciile conexe, care să fie specializaţi în acest domeniu şi care să dorească să şi muncească.{jcomments on}

.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Facebook
error: CONŢINUT PROTEJAT! @ News-Roman.ro . Dacă doriţi un anumit subiect sau poză vă rugăm să luaţi contact cu administratorul site-ului la adresa de email: claudia_matei@yahoo.com . Mulţumim !