Laurentiu Leoreanu, primarul Romanului

Reorganizare în PNL Roman

mugur cozmanciuc laureniu leoreanu ioan balanBiroul PNL Roman se reorganizează. Sub conducerea primarului Laurențiu Leoreanu, în această perioadă se pun în ordine situațiile organizațiilor secțiilor de votare. Conform declarației președintelui PNL Roman, numărul membrilor este în creștere, iar după organizarea internă se va trece la munca pentru campaniile electorale. și, numai cine muncește, va primi și funcții.

Președintele PNL Roman spune că la acest moment se lucrează la organizarea internă a partidului în vederea pregătirii noilor alegeri locale din 2016. Acesta mai spune că nu poate nominaliza acum persoanele care, în 2016, vor putea accede pe o funcție de consilier local sau de parlamentar și asta deoarece candidații vor fi deciși abia după alegerile locale și numai pe baza rezultatelor muncii.

Primarul Laurențiu Leoreanu a intrat în PNL la finele lunii iunie, după ce din noiembrie și până atunci a rămas independent. Pe edil l-au urmat în partid și consilierii locali și cei județeni ce aparțin echipei de la Roman. În urmă cu o lună, primarul Leoreanu a precizat că se vor face schimbări în actuala echipă de consilieri locali în alegerile din 2016, unii aleși dorind să renunțe la funcția publică în favoarea afacerilor proprii.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Facebook
error: CONŢINUT PROTEJAT! @ News-Roman.ro . Dacă doriţi un anumit subiect sau poză vă rugăm să luaţi contact cu administratorul site-ului la adresa de email: claudia_matei@yahoo.com . Mulţumim !