Record de votanți la alegerile interne din PSD
Duminică, social democrații din întreaga țară au mers la vot pentru a-și alege președintele partidului, singurul candidat fiind Liviu Dragnea. Județul Neamț a fost fruntaș în prezența la vot, iar romașcanii membri de partid au fost și ei prezenți să-și aleagă președintele. La Roman, aproape toți membrii au votat, mai puțin de 100 de voturi fiind declarate nule sau fiind împotriva candidatului Liviu Dragnea.
Conform datelor oficialilor romașcani ai partidului, la urne s-au prezentat 2.315 votanți din totalul de 2.412 membri înscriși pe liste. Dintre cei prezenți, 2.221 au votat pentru Dragnea, 46 au votat împotrivă și 48 de voturi au fost nule. Practic, mai puțin de o sută de membri nu au votat, dar județul Neamț a reușit pe baza acestor date/voturi să urce în primele locuri pe țară și, evident, să aibă ceva de spus la desemnarea celor ce vor ocupa funcții la vârful partidului, eventual chiar să-și poată asigura un loc.
Cea mai mare prezenţă pe țară s-a înregistrat în Olt, Dolj, Maramureş şi Neamţ, în timp ce prezenţa cea mai slabă s-a înregistrat la Cluj. În Neamț, duminică la ora 16.00, prezenţa a fost de peste 80%, în timp ce în judeţul Cluj s-a înregistrat cea mai slabă prezenţă, de 21%.
Comitetul Executiv National (CExN) al PSD s-a reunit luni, la Palatul Parlamentului, pentru a analiza rezultatele scrutinului intern de duminica in privinta alegerii presedintelui formatiunii social-democrate in persoana lui Liviu Dragnea. Membrii CExN vor stabili, totodata, structura conducerii care va fi aleasa la Congresul extraordinar din 18 octombrie. Tot luni vor incepe inscrierile pentru functiile de presedinte executiv, vicepresedinti, secretar general si celelalte functii de conducere in partid.