Asociația Sens Civic, la Gala Națională a Voluntarilor

tabara sens civic
Tabara Sens Civic

Asociația Sens Civic a fost prezentă la Gala Naționala a Voluntarilor pentru a doua oara consecutiv. Evenimentul, ajuns la a cincea ediție, a fost organizat in data de 14 decembrie, in Bucuresti, de Federația Volum și reprezintă  cea mai ampla competiție anuală de premiere a meritelor voluntariatului din întreaga țară. În perioada 25 septembrie – 25 octombrie, organizațiile neguvernamentale și instituțiile publice care lucrează cu voluntari au nominalizat inițiative și persoane care aduc schimbări cu impact în comunitate. În urma perioadei de preselecții, din cele 193 aplicații, au fost selectați 98 de finaliști, astfel: 47 de nominalizări pentru categoria Proiectul de Voluntariat al anului, 42 de nominalizări pentru categoria Voluntarul anului, 6 nominalizări pentru categoria Coordonatorul de voluntari al anului și 3 nominalizări pentru categoria Centrul de voluntariat al anului. Asociația Sens Civic a înscris în concurs două aplicații, ambele fiind desemnate castigatoare fie in urma etapei de jurizare fie ca urmare a votului publicului.

Seara a început cu decernarea premiilor la categoria Tineret, iar marele premiu Voluntarul Anului în domeniul Tineret – a fost obținut de una dintre voluntarele Asociației Sens Civic, Anamaria Holotă. Aceasta a dedicat premiul tuturor tinerilor care nu așteaptă viitorul pentru a se implica, ci fac prezentul să conteze și a impresionat publicul prin discursul său asumat și responsabil care contrastează cu faptul că are doar 16 ani.

Spre entuziasmul tuturor, Gala a fost încheiată tot cu un premiu obținut de Asociația Sens Civic, de data aceasta la categoria Premiul Publicului pentru Proiectul de Voluntariat al Anului obținut de proiectul „Recreație cu Sens Civic” care a adunat 2650 de voturi. Recreație cu Sens Civic, un proiect cofinanțat de Primaria si Consiliul Local Piatra Neamț, a ajuns la ediția a treia.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Facebook
error: CONŢINUT PROTEJAT! @ News-Roman.ro . Dacă doriţi un anumit subiect sau poză vă rugăm să luaţi contact cu administratorul site-ului la adresa de email: claudia_matei@yahoo.com . Mulţumim !