Două accidente grave în Gherăești și Secuieni
În ultimele 24 ore, pe raza județului Neamț s-au produs 4 accidente rutiere, dintre care două în zona Romanului. Un bărbat din Gherăești a fost accidentat mortal, iar un altul din Secuieni a fost rănit grav. În ambele cazuri, polițiștii spun că pietonii au traversat prin loc nepermis și fără să se asigure.
Ieri, la orele 18.15, pe DN 2, în afara localității Gherăești, s-a produs un accident din care a rezultat decesul unei persoane. Polițiștii spun că un bărbat de 23 ani din comuna Gherăești, conducea un autoturism pe DN 2, când a surprins și accidentat mortal un pieton de 56 ani din comună care s-a angajat în traversarea drumului public prin loc nepermis și fără să se asigure.
Tot ieri, în jurul prânzului, pe drumul județean din Secuieni s-a produs un accident din care a rezultat rănirea unei persoane. Din primele cercetări, se pare că în timp ce un bărbat de 48 ani din comuna Secuieni conducea un autoturism pe DJ 158, a surprins și accidentat grav un pieton care s-a angajat neregulamentar în traversarea drumului prin loc nepermis şi fără să se asigure.
În ambele cauze se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.