Startup Europe Week Piatra Neamț: AM O IDEE! – AM ȘI O AFACERE?!
Startup Europe Week (SEW) – un proiect al inițiativei Startup Europe a Comisiei Europene – în parteneriat cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est și Camera de Comerțși Industrie Neamț, organizează, pe 4 februarie 2016, între orele 11.00-14.00, în sala Atrium a Hotelului Central Plaza din Piatra Neamț, workshopul Startup Europe Week Piatra Neamț: „Am o idee! – Am și o afacere?!”.
Echipa SEW Piatra Neamț invită startup-urile din Regiunea Nord-Est la acest workshop, pentru a afla informații despre resursele și oportunitățile de afaceri din regiuneși pentru a dezbate împreună cu profesionști din diverse domenii provocările pe care le întâmpină în transpunerea în practică a ideilor lor de afaceri.
Pentru a menține un nivel optim de interacțiune, numărul de locuri pentru acest workshop este limitat, participanții urmând a fi selectați în funcție de locație, profil de activitate și interesul față de temele de discuție. Detalii despre procedura de inscriere pot fi găsite pe Startup Europe Week Piatra Neamț. Accesul la eveniment este gratuit.
Cu peste 200 de evenimente organizate pe tot continentul, Startup Europe Week dorește să vină în sprijinul antreprenorilor aflați la început de drum, reunind oameni, idei, manageri experimentați și formatori, autorități și organisme de suport din fiecare regiune, pentru a găsi modalități comune de sprijin, prin care ideile valoroase pot deveni afaceri rentabile, furnizoare de plus valoare pentru societate.
Inscrieri: Startup Europe Week Piatra Neamt
Informatii suplimentare: Piatra.Neamt@startupeuropeweek.eu