Programul Serile Celibidache la Roman
Aşa cum vă anunţam zilele trecute, la Roman va avea loc, în premieră, un minifestival dedicat memoriei dirijorului Sergiu Celibidache. Evenimentul se va desfăşura sub egida Festivalului „Vacanţelor Muzicale”, acţiune organizată cu sprijinul Consiliului Judeţean. Primăria Roman trebuie să participe la organizarea manifestărilor de la Roman cu suma de o sută de milioane de lei vechi, bani pentru asigurarea în centrul oraşului a două concerte într-o singură seară. Conform programului stabilit de autorităţi, Serile Celibidache vor fi organizate sâmbătă, 3 iulie, în Piaţa Roman Vodă. De la orele 18 este programat recitalul „Portret de artist”, cu participarea lui Ciprian şi Valentin Marele. De la orele 21.00 este programat concertul festiv „Bijuterii muzicale”, susţinut de orchestra Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău, condusă de dirijorul Gheorghe Costin (Timişoara). Orchestraţia va fi asigurată de Mugurel Scutăreanu, iar printre invitaţii speciali se numără violinistul Cristian Ruscior şi basistul Theodor Coresi, ambii din Viena.