Călătorind cu vorba pe calea aerului

Irina Petrovici s-a născut la Roman, dar, după liceu, pofta de libertate a împins-o spre Cluj, iar mai apoi la București – via America. De aproape doi ani, lucrează la Radio Guerrilla – trei ore de live în fiecare zi. Un om al vocii, cu un deosebit talent al povestirii, nativ probabil, dar sigur cultivat cu experiența de viață. Irina face parte din ”generația cu cheia la gât”. A ascultat muzică la pick-up și walkman, a plâns după Michael Jackson, a tras multe în liceu pentru a supraviețui și a făcut două facultăți, în paralel.

Casete întoarse cu creionul și vise de regizor

”Pe la 5 ani, voiam să mă fac astronaut. Am ajuns… producător radio. Cumva, ceva din vis s-a împlinit: călătoresc cu vorba pe calea aerului. Mai aveam un vis – ăsta trebuie să fie deja un clișeu – voiam să fiu balerină… De aici, probabil, s-a născut pasiunea pentru muzică, altfel nu-mi explic de unde a apărut. La mine acasă nimeni nu avea aplecare spre asta, nu aveam magnetofon, pick-up sau alte tehnologii avansate pentru anii ’80. Îmi amintesc cât de mult îmi plăcea să merg în vizită la unchiul meu, care avea magnetofon și era pasionat de fotografie. Mai târziu, l-am bârâit pe tata până mi-a luat un walkman. Primele casete au fost albumul lui George Michael – «Listen Without Prejudice» și albumul lui Prince – «Diamond and Pearls». Ce de-a casete am întors cu creionul ca să nu consum bateria la walkman!”, povestește Irina.

Viața artiștilor i-a plăcut dintotdeauna. Și-a dorit să fie în preajma lor. ”S-a întâmplat că au dat drumul la televiziunea prin cablu și au venit videoclipurile peste mine. Mi-am dorit să mă fac regizor de videoclipuri și a dat o pasiune cruntă peste mine: pentru megastar. Era unul în anii ’90: Michael Jackson. Am avut toate albumele lui, plus ceas, rucsac și alte minuni branduite. Pe atunci nu știam ce afacere bună este merchandisingul muzical, trăiam pentru Michael. Totul a culminat cu o criză luungă de plâns când ai mei nu m-au lăsat să merg la concert la București. A fost greu, dar a trecut”.

Anii au trecut, gusturile s-au schimbat. A urmat epoca rock, cu ajutorul colecției de viniluri de la ruși a vărului ei și cu pick-up-ul cumpărat de părinți: Led Zeppelin, Deep Purple, Pink Floyd, Dire Straits, Santana, Police și alții. ”A fost o perioadă minunată. Am sunat la Radio România Actualități, la un program de noapte (șșșșș! ai mei dormeau) și am câștigat o casetă cu U2. Noaptea ascultam radio, viniluri sau casete, ziua mă uitam pe MTV Europe. Nu știu când dormeam, învățam și alte lucruri plictisitoare, dar le făceam, pentru că, se pare, eram un copil cuminte”.

Limba română – o plăcere, matematica – horror

La liceu, Irina a ales mate-fizica, deși nu le-a preferat niciodată. Poate de aceea crede că fiecare trebuie să facă ce-i place, nu ce e la modă sau spun alții că e bine: ”În generală, am tras mult cu româna, de plăcere, și din greu cu matematica, de nevoie. Doamna dirigintă Peșterău – pe care o stimez mult și care îmi este foarte dragă! – a fost un profesor minunat. Îi datorez enorm, inclusiv, oarecum, faptul că am aterizat în clasă de mate-fizică. Din punct de vedere al colectivului, alegerea a fost minunată – eram nouă fete și restul băieți. Din punctul de vedere al celor cinci ore de mate și patru de fizică pe săptămână, pentru mine n-a fost atât de minunat. Oh, the horror! Am luptat și am învins, dar nu sfătuiesc pe nimeni, părinți sau copii, să nu își/ le asculte «chemarea». Degeaba o ignori, ea tot te găsește”.

Cluj – București, cu escală în SUA

A urmat admiterea. A vrut la Drept, dar și-a încercat norocul și la Jurnalism, ”pentru că îmi plăcea domeniul”. A intrat la ambele și a plecat la Cluj: ”Mulți ani am tot răspuns la întrebarea «De ce am ales Clujul?» A fost curiozitate, provocare și probabil un soi de răzvrătire ascunsă, am plecat cu acte în regulă hăăăt departe de casă când aveam facultatea la doi pași, la Iași”. În vara lui 2003, Irina a participat la programul studențesc Work & Travel în SUA, pe coasta de sud-est a continentului nord-american, în Myrtle Beach, o mică stațiune pe malul Atlanticului: ”Vizita la New Orleans rămâne cea mai intensă amintire din această perioadă. Am descoperit un oraș fabulos, loc de întâlnire pentru cultura franceză și cultura americană: jazz-ul, The French Quarter, Mississippi… Îmi doresc să îl revizitez. Am învățat cum funcționează societatea de consum acolo unde a fost inventată, o mentalitate sănătoasă despre muncă și am aflat că nu voi emigra, probabil, niciodată”.

S-a întors în România, la București, unde locuia și locuiește cu partenerul său de viață. De ce București? ”Pentru că era orașul care duduia de viață culturală”.

Guerrilla Logout

De aproape doi ani, Irina este producătorul emisiunii Guerrilla Logout la Radio Guerrilla, de la 17 la 20. ”Trei ore de emisie live în fiecare zi a săptămânii, dedicate vieții culturale și inițiativelor sociale proaspete, interesante. Motto-ul nostru este: Occupy timpul liber. În fiecare zi discut subiectele zilei cu colegul meu și realizatorul emisiunii, Bogdan Șerban. Scriu pentru emisiune, descopăr inițiative, evenimente culturale și oameni talentați care merită promovați. Astăzi, de exemplu, am identificat trei inițiative, iar «responsabilii» au fost intervievați în direct: o tânără designeriță foarte talentată care va avea expoziții în Austria, Portugalia și Canada și care, apropo, este romașcană. Am vorbit cu inițiatorii publicației Revista de Povestiri și cu cei de la Ubisoft România, care au lansat o invitație de testare jocuri video nelansate pentru pasionații de jocuri video. Apoi, am realizat agenda evenimentelor culturale pe care le recomandăm, am ales premiile pentru concursurile în care premiem ascultătorii cu discuri, cărți, invitații la premiere de film, și am redactat întrebările la care trebuie să răspundă pentru a câștiga. Asta a fost azi… în alte zile selecționăm muzici noi pentru playlistul emisiunii, căutăm trupe românești noi și interesante, lucrăm la promouri sau identificăm rubrici noi. Observați că repet adjectivul «nou». Efervescența ideilor, a proiectelor, a implicărilor individuale, atitudinile alternative, puterea exemplului pozitiv, toate astea sunt sănătate curată pentru o societate”. În asta crede Irina.

Mi-ar plăcea să contribui la dezvoltarea culturală a orașului

De întors în Roman, nu știe dacă s-ar întoarce. Nu definitiv. Dar oricum așteaptă ca orașul să se întoarcă la ea: ”Mulți ani am spus că nu m-aș reîntoarce la Roman, pentru că nu am perspective. Acum gândesc un pic altfel, mai flexibil. Nu spun că m-aș reloca mâine, dar mi-ar plăcea ca, la un moment dat, să pot contribui la dezvoltarea orașului în zona culturală. Cred că o viață culturală interesantă este mai importantă pentru oameni decât i se acordă credit în general. Nu prea mai am prieteni care locuiesc în Roman, dar cei pe care îi am îmi spun că nu prea se întâmplă nimic. Este o poveste pe care o auzi despre toate orașele mai mici, de oriune. Ar fi binevenit un spațiu dedicat concertelor live, teatrului de club…”.În timpul liber, Irina preferă drumețiile pe munte, teatrul sau cinematograful. Anul care tocmai a început aduce dorințe noi: proiecte personale în zona de management cultural și o rubrică radio personală. Muzica rămâne pe locul I: ”De câțiva ani merg la concerte și festivaluri de muzică în străinătate, așa că îmi doresc să continui tradiția. Până acum, am planificată o descindere la Berlin, pentru concertul trupei Queens of The Stone Age, și am deja bilet la concertul lui Roger Waters la București, în luna august”.

Anii de liceu au rămas cei mai frumoși.

”În primul an, aveam clasa într-un corp «de tranziție», în spatele Spitalului. Eram îngrămădiți într-o cameră mică rău, cu băncile lipite unele de altele. Ca sardinele. Era frumos, ca în tabără. Așa, fiecare zi era o nouă aventură, pentru că nu știam exact ce idei o să le mai treacă prin cap colegilor de clasă, cunoscuți de clasele vecine și de profesori ca «nebunii de la B». În anul următor, am fost mutați într-un alt corp, lângă Liceul Sportiv, de unde săream pe geam ca să chiulim de la orele de mate”.