Studiourile Roman Film prezintă: Navetiștii

În ultimii ani, să spunem vreo 3-4, Romanul a reușit să se afirme în capitala județului, la Piatra Neamț, obținând funcții de conducere în instituțiile statului. Pe lângă acești șefi de servicii pe care i-am consultat, din Roman, zilnic, spre alte orașe din Moldova pleacă alte sute de navetiști. Acum, municipiul situat la confluența Moldovei cu Siretul are un președinte de Consiliu Județean, un vicepreședinte la aceeași instituție, un prefect și nu puțini șefi de instituții. Câțiva dintre aceștia beneficiază de mașini de serviciu, eventual și șoferi, însă mulți dau aproape jumătate de salariu pentru a parcurge circa 40 și ceva de kilometri cu mașina, cea personală. Cei mai mulți se plâng de calitatea drumului, alții simt că mașina le-a devenit a doua casă, iar unii, la nevoie, dau o mână de ajutor și altor instituții ale statului. Cel mai greu este iarna, o recunosc toți, mai ales că primul drum închis este cel care face legătura între Roman și Piatra Neamț. Una peste alta, o funcție la județ, pe lângă responsabilitatea adusă prin atribuțiile de serviciu, cere și răbdare și bani.

 

Drumuri mai bune, speranță mai mare

Președintele Consiliului Județean Culiță Tărâță nu se plânge foarte tare de naveta Roman-Piatra Neamț, mai ales că vreo două zile pe săptămână este navetist de București, așa cum a fost și în mandatul trecut, când era deputat: „Eu de când mă știu fac naveta, așa încât m-am obișnuit. Trebuie să recunosc însă că, în ultimii ani, drumul național Roman – Piatra Neamț s-a degradat din ce în ce mai mult, ceea ce face viața grea pentru navetiști… Crește consumul de carburant, apar defecțiuni de tot felul la sistemul de rulare al mașinilor… Am credința că, așa cum ne-am propus, vom reuși să facem o reparație capitală a acestei artere intens circulate”.

Prefectul George Lazăr spune că, uneori, preferă să folosească mașina de serviciu și șoferul instituției, asta și deoarece a avut parte de nopți albe și zile negre pe timpul inundațiilor sau urgențelor apărute în ultimele luni: „Am mașină de serviciu, o folosesc de multe ori și pe cea personală. Nu am făcut un calcul la consum, dar avem un buget pentru combustibil pentru toată instituția de 3.000 de lei lunar. Este drept că, pentru situațiile de urgență, când trebuie să străbatem sute de kilometri pentru a interveni în zonele afectate, avem o altă rezervă de combustibil Nu pot spune că naveta este grea, m-am obișnuit și cu drumul Roman-Piatra Neamț, dar este și responsabilitatea mea de a fi prezent în cât mai multe localități, pentru a analiza situațiile din teren”.

Mașina, o a doua casă

Vicepreședintele Dan Manoliu spune că este tot timpul pe drumuri, având și obligația de a fi prezent în cât mai multe localități din județ. S-a obișnuit cu naveta și n-a avut parte de incidente și nici n-a apucat vreo iarnă de când trebuie să străbată drumul spre Piatra Neamț: „Am mașină de serviciu, un Volkswagen, dar mai merg și cu mașina personală. Oricum, pentru mașină există o limită de 100-150 de litri de combustibil pe lună în care trebuie să mă încadrez. Dar, dacă este nevoie, și cum s-a și întâmplat, pun motorină din propriul buzunar. M-am obișnuit cu naveta, deși mai sunt dimineți mai grele. Plec în jur de 7-7.10 și ajung în jur de ora 17.00 la Roman. Asta dacă nu trebuie să ajung în mai multe localități din județ, când acasă ajung pe la ora 20-21.00. Nu iau pe nimeni la ocazie, sunt tot timpul în contra-timp”.

Purtătorul de cuvânt al președintelui Consiliului Județean, romașcanul Dan Ailincăi spune că s-a obișnuit ca a doua casă să-i fie mașina. În plus, condusul îi face plăcere: „Fac naveta de peste patru luni și, inițial, a fost un fel de challange… Voiam să văd dacă și cum rezist. Acum este ok. Ador să conduc mașina, așa încât nu mă plictisesc, nu este o povară naveta, ci dimpotrivă – o plăcere. Am constatat că viața navetistului e cumva diferită de cea a localnicilor: navetistul cu mașină are, dintr-odată, înca un „acasă” – mașina… Pe drum, în mașină mănâncă, în mașina își bea cafeaua, în mașină vorbește la telefon și își rezolvă o parte din probleme. Sper să nu citească materialul ăsta și băieții de la Circulatie… Sigur, ar fi și mai bine dacă drumul ar fi mai bun, dar asta se va rezolva cât de curând”

Pe navetă, pe banii lor

Dumitru Acatrinei, șeful Autorității Rutiere Române, merge, ca mulți alți bugetari, cu mașina proprie, un Ford Focus: Naveta o fac cu mașina personală. La început a fost mai greu, dar acum m-am obișnuit. Nu există zile proaste, mă ajută și zodia (n.r.- gemeni) să am numai zile bune. Este drept, pe timp de iarnă, lucrurile se schimbă. Când drumul este înfundat nu îmi risc viața pentru a ajunge la serviciu. În iarna trecută, m-am întors odată de la Dulcești, altădată de la Girov unde era un TIR blocat. Asta este, dar nu mă plâng. Nu pot să spun că merg cu viteză, nu cu cât ar putea duce mașina, dar merg bine și în condiții de siguranță, astfel încât ajung în 45 de minute de acasă până la serviciu”.

Eduard Corduneanu, directorul Agenției de Protecție a Mediului, face de patru ani naveta pe banii din salariu și oferă servicii comunitare și altor instituții ale statului: „Din 2009, de când fac naveta, nimeni nu mi-a decontat niciun leu. Merg cu mașina mea personală, pentru că nu am mașină de serviciu sau șofer. Singurele deconturi sunt pentru delegații, când merg la București, la Agenție. În rest, zero lei, zero bani. Chiar mi-am făcut un calcul și dau pe combustibil jumătate din salariu. Naveta nu este tot timpul ușoară, mai ales când se adună oboseala. Greul începe din octombrie încolo, cu polei, viscol și alte probleme aduse de iarnă. De aceea, îmi las câteva zile din concediu pentru momentele în care vremea nu-mi permite să ajung la serviciu.

În slujba statului

Directorul Corduneanu nu a avut parte de mari peripeții. A mai pățit câte o pană, dar nimic ce nu se poate rezolva. Un moment mai ciudat a fost, însă, cel în care toți cei care au mers pe drumul Roman – Piatra Neamț au fost „interogați” de polițiștii care căutau hoții care au prădat mașina Poștei: „În  perioada când s-au făcut controale, am mai fost opriți, mai ales că știau că batem drumul zi de zi și ne-au întrebat dacă am văzut ceva deosebit. Puteam fi martori„,

Eduard Corduneanu spune că există o solidaritate  a navetiștilor romașcani și, în caz de nevoie, aduce cu el sau urcă în mașina altui coleg pentru a ajunge la serviciu: „Se întâmplă, nu foarte des, de câteva ori pe an, când mașina cuiva este stricată sau din alte motive, să duc eu un coleg sau acesta să mă ducă pe mine. Singura problemă este că eu plec de acasă la 6.10-6.15, până pe la vreo 14.00 fac munca de birou, apoi plec și pe teren”.

Vlad Ciurea conduce Oficiul pentru Protecția Consumatorilor din acest an. La fel ca și ceilalți bugetari, naveta o face din buzunarul propriu: „Naveta o fac pe banii personali. Avem în instituție două mașini, acesta fiind folosite în special când mergem pe teren. În rest, ne descurcăm cum putem. Singura speranță este ca drumul Roman-Piatra Neamț să fie refăcut, iar din câte am înțeles se fac eforturi în acest sens. Nu fac singur zi de zi naveta, mai sunt momente când ajung cu un coleg”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Facebook
error: CONŢINUT PROTEJAT! @ News-Roman.ro . Dacă doriţi un anumit subiect sau poză vă rugăm să luaţi contact cu administratorul site-ului la adresa de email: claudia_matei@yahoo.com . Mulţumim !